Legea votată de Congresul Naţional al Poporului din China, organul legislativ care are un rol formal, reduce statutul legal separat al teritoriului semiautonom și oferă baza necesară pentru adoptarea de măsuri stricte împotriva protestatarilor de la Hong Kong, care luptă pentru independența față de Beijing.
Actul legislativ interzice actele de rebeliune, separatism, “actele de amestec străin” în politica internă și cele de terorism, acuzații folosite deseori în China pentru a reprimarea disidenților politici și a oricărei forme de opoziție, scrie The Guardian.
Legea permite de asemenea forțelor de securitate ale Beijingului să opereze în oraș.
Mișcarea Chinei a declanșat un nou val de proteste la Hong Kong, printre militanții pentru libertăți civile, care se tem că își vor pierde drepturile. O lege asemănătoare a fost retrasă în 2003, din cauza opoziției publice.
Actul legislativ trebuie aprobat acum de conducerea Partidului Comunist și ar putea intra în vigoare în luna august, potrivit BBC.
Proteste internaționale
Statele Unite au solicitat miercuri o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema controversatei legi de securitate dorite de Beijing pentru Hong Kong, dar China s-a opus desfăşurării acesteia, potrivit unor surse diplomatice, scrie AFP, citată de Agerpres.
Washingtonul anunțase miercuri că Hong Kongul nu se mai bucură de autonomia promisă de China, deschizând astfel calea unor posibile represalii comerciale, o primă ripostă spectaculoasă la controversata legislaţie de securitate dorită de Beijing.
Un protest a fost formulat și de oficialii UE.
“Acordăm o mare importanţă menţinerii nivelului înalt de autonomie al Hong Kong-ului, în acord cu legea fundamentală şi cu angajamentele internaţionale”, a transmis marți preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Susţinând un discurs după o videoconferinţă cu premierul japonez Shinzo Abe, el a spus că Uniunea Europeană şi Japonia “împărtăşesc aceleaşi idei” în privinţa Chinei.
“Nu suntem naivi în legătură cu comportamentul Chinei”, a afirmat Michel.
El a mai declarat că UE sprijină principiul “o ţară, două sisteme” care guvernează autonomia Hong Kong-ului.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!