Legislația urmează să se aplice companiilor care vând anual peste 30.000 de vehicule, potrivit Ministerului Industriei și Tehnologiei Informației de la Beijing.
Companiile care nu îndeplinesc condițile vor fi obligați să cumpere ”credite” de la producătorii care vând deja mașini electrice peste nivelul stabilit. În caz contrar, vor fi amendați.
China este deja cel mai mare producător de mașini electrice din lume, chiar dacă Tesla – cel mai celebru constructor din domeniu – este din SUA. Tesla depășit recent General Motors și Ford la capitalizarea bursieră.
Cine profită: BYD, BAIC Motor, Geely și Chery
BYD – un producător chinez sprijinit de către miliardarul american Warren Buffett – este deja cel mai mari producători de autoturisme electrice și hibride din China. Compania a vândut în primele șapte luni 46.855 unități de acest fel.
Următorul loc este ocupat de către Beijing Electric Vehicle, o divizie a BAIC Motor, companie controlată de către stat, cu 36.084 unități.
Alți producători chinezi sunt Geely say Chery. Geely este și proprietarul Volvo, în vreme ce Chery este deținută tot de către stat.
Spre comparație, General Motors a vândut doar 738 de mașini hibride.
Honda a anunțat deja că va vinde un automobil electric în China din 2018. Concomitent, producătorul britanic de aspiratoare Dyson a anunțat zilele trecute că va produce din 2020 și mașini electrice.
Care este rațiunea
Pe lângă reducerea poluării, China stimulează vânzările de mașini electrice în încercarea de a deveni un lider în acest domeniu. Mai exact, din moment ce introduce stimulente agresive și cote mari pentru comercializarea mașinilor electrice, atunci producătorii vor deschide mai multe fabrici în statul asiatic.
Mai departe, concurența va duce prețul în jos. Principala problemă în domeniul mașinilor electrice o constituie situația bateriilor. Dar din moment ce China țintește creșterea producției interne, atunci și fabricile de componente vor fi realizate. De asemenea, o problemă de tipul ”oul sau găina” o constituie densitatea stațiilor de încărcare.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!