Beijingul a refuzat să accepte părți dintr-o declarație a G20 care condamna agresiunea Rusiei „în cei mai puternici termeni”. La rândul său, Moscova a spus că țările occidentale „anti-ruse” au „destabilizat” G20.

India, care a găzduit discuțiile G20 de săptămâna aceasta în orașul Bengaluru, a emis o declarație despre reuniunea din această săptămână în care afirmă că au existat „evaluări diferite ale situației” din Ucraina și ale sancțiunilor impuse Rusiei.

O notă de subsol spunea că două paragrafe care sintetizează războiul au fost „susținute de toate țările membre, cu excepția Rusiei și Chinei”. Paragrafele proveneau din Declarația liderilor G20 de la Bali din noiembrie și criticau „în cei mai puternici termeni agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

După reuniunea G20, Ajay Seth, un înalt oficial indian, a declarat într-o conferință de presă că reprezentanții ruși și chinezi nu au fost de acord cu formularea privind Ucraina, întrucât „mandatul lor este să se ocupe de probleme economice și financiare”.

„Pe de altă parte, toate celelalte 18 țări au simțit că războiul are implicații pentru economia globală” și trebuie menționat în documentul final, a adăugat el.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că regretă faptul că „activitățile G20 continuă să fie destabilizate de colectivul occidental și utilizate într-un mod anti-rus”. Moscova a acuzat Statele Unite, Uniunea Europeană și statele din G7 de „șantaj”, îndemnându-le să „recunoaște realitățile obiective ale unei lumi multipolare”.

Dar ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a contrazis acuzațiile Moscovei. „Acesta este un război. Și acest război are o cauză, și anume Rusia și Vladimir Putin. Acest lucru trebuie exprimat clar la această reuniune al miniștrilor de finanțe din G20″.

De asemenea, reuniunile anterioare ale membrilor G20 nu au reușit să producă o declarație comună, de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut.

De altfel, Beijingul s-a abținut și joi la Adunarea General a ONU în care s-a adoptat o rezoluție de condamnare a războiului din Rusia prin care se cere retragerea trupelor ruse. Rezoluția a trecut cu 141 de voturi pentru, 7 împotrivă și 32 de abțineri.

De asemenea, tot în această săptămână, China a publicat un plan în 12 puncte pentru încheierea războiului din Ucraina, în care a cerut discuții de pace și respectarea suveranității naționale. Cu toate acestea, documentul în 12 puncte nu spunea în mod expres că Rusia trebuie să-și retragă trupele din Ucraina și nu a condamnat invazia Rusiei.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI