Unii oameni de ştiinţă susţin că pangolinul a fost gazda intermediară pentru noul coronavirus, descoperit pentru prima dată în oraşul Wuhan, din centrul Chinei, în luna decembrie.
Solzii de pangolini au fost excluşi de autorități de pe lista oficială a Farmacopeei Chinezeşti de anul acesta, împreună cu alte substanţe, printre care unele pastile pe bază de fecale de liliac, a informat marţi publicaţia de stat de limbă engleză The Paper, potrivit Agerpres.
Pangolinii sunt cele mai traficate animale din lume, iar solzii lor sunt utilizaţi frecvent ca ingredient în medicina tradiţională chineză, deşi valoarea lor terapeutică nu este dovedită ştiinţific.
Vineri, autoritatea forestieră din China a conferit cel mai ridicat nivel de protecţie pangolinilor, din cauza riscului lor de dispariţie, o veste întâmpinată cu bucurie de activiştii pentru drepturile animalelor.