Consilierul medical principal al guvernului chinez și fața publică a luptei împotriva coronavirusului, dr. Zhong Nanshan, a spus, într-un interviu exclusiv pentru CNN, că ţara sa se confruntă cu pericolul apariţiei celui de-al doilea val de infecţii.
Majoritatea chinezilor sunt încă sensibili la infecția cu COVID-19 din cauza lipsei imunității. Cred că situaţia noastră nu este mai bună acum decât în alte ţări
Dr. Zhong Nanshan:
Chiar dacă viața din China a revenit lent la normal, doctorul Zhong spune că oamenii trebuie să rămână vigilenţi pentru că, în ultimele săptămâni, au apărut cazuri noi de coronavirus în China, în Wuhan, precum și în provinciile Heilongjiang și Jilin.
Din acest motiv, autorităţile din Wuhan au comandat testarea în masă pentru toți cei 11 milioane de rezidenți.
Au ascuns adevărul
Acesta a confirmat, de asemenea, că autoritățile locale din Wuhan, orașul în care noul coronavirus a fost raportat pentru prima dată în decembrie, ascunseseră detalii-cheie despre amploarea focarului inițial.
China a raportat peste 82.000 de cazuri de coronavirus, cu cel puțin 4.633 de decese, conform datelor Comisiei Naționale de Sănătate din țară.
Numărul de noi infecții a crescut rapid la sfârșitul lunii ianuarie, determinând închiderea orașelor și interdicții de călătorie la nivel național.
Până la începutul lunii februarie, China raporta până la 3.887 de cazuri noi pe zi. O lună mai târziu, cu toate acestea, cazurile zilnice au scăzut în cifre duble – în timp ce în SUA, numărul de infecții zilnice a izbucnit, de la 47 de cazuri noi pe 6 martie la 22.562 până la sfârșitul lunii.
Conducând o echipă de experți trimiși de guvern pentru a investiga focarul inițial, Zhong a vizitat Wuhan pe 18 ianuarie. El a spus că, la sosirea sa, a primit numeroase apeluri de la medici și foști studenți, avertizându-l că situația este mult mai gravă decât cea oficială.
Autorităților locale nu le-a plăcut să spună adevărul la acea vreme. La început au tăcut și mi-am spus că probabil avem un număr mai mare de persoane infectate.
Dr. Zhong Nanshan:
A fost primul care a spus că virusul poate fi transmis între oameni
Zhong este cunoscut drept „eroul SARS” din China pentru combaterea epidemiei acute de sindrom respirator sever în 2003. De această dată, el a condus echipa care a luptat împotriva coronavirusului, mai ales în etapele critice ale focarului.
Pe 20 ianuarie, el a confirmat pe postul de televiziune de stat CCTV că virusul poate fi transmis între oameni, după ce autoritățile de sănătate din Wuhan au spus săptămâni la rând că nu există dovezi clare pentru transmiterea de la om la om și că focarul a fost descoperit şi controlat.
Zhong a zis că a devenit suspicios atunci când numărul de cazuri semnalate oficial în Wuhan a rămas la 41 timp de mai mult de 10 zile.
Nu am crezut acel rezultat, așa că le-am cerut să-mi dea numărul real. Au fost foarte reticenți să-mi răspundă la întrebare.
Dr. Zhong Nanshan:
El a decis închiderea oraşului Wuhan
După ce s-a întors din Wuhan, Zhong a avut o întâlnire cu oficialii guvernului central, inclusiv cu premierul chinez Li Keqiang, şi a propus carantinarea oraşului.
Guvernul l-a ascultat şi a închis oraşul pe 23 ianuarie, anulând toate zborurile, trenurile și autobuzele din și în afara orașului și blocând intrările majore pe autostrăzi.
Carantinarea a fost ridicată în cele din urmă peste 76 de zile.
În timp ce Zhong a recunoscut că numărul de infecții a fost greşit raportat în Wuhan, el a respins acuzațiile potrivit cărora statisticile oficiale ale Chinei au rămas nesigure chiar și după ce guvernul central a preluat controlul coronavirusului țării la sfârșitul lunii ianuarie.
Lecții învățate de la SARS
După ce președintele SUA, Donald Trump, a pus sub semnul întrebării exactitatea numărului de decese din China, doctorul Zhong a ţinut să-l contrazică.
El spune că guvernul chinez şi-a învățat lecția acum 17 ani, în timpul pandemiei SARS, când a acoperit “o parte din focar timp de două sau trei luni”.
De această dată, guvernul a anunțat că „toate orașele, toate departamentele guvernamentale trebuie să raporteze numărul adevărat de cazuri, iar în caz contrar, vor fi pedepsite”.
De asemenea, Zhong a respins teoria lui Trump, potrivit căreia virusul își are originea în laboratorul din Wuhan.
El a zis că la începutul lunii februarie, autoritățile chineze de control al bolilor au investigat două săptămâni laboratorul din Wuhan, dar nu au găsit nimic în neregulă.
Cred că soluţia perfectă pentru vaccinul împotriva coronavirusului este la ani distanţă. Aprobarea finală pentru acest vaccin va dura câţiva ani. Până atunci, trebuie să testăm din nou şi din nou diferite tipuri de vaccin.
Dr. Zhong Nanshan: