China continentală permite acum traficul maritim și terestru cu regiunea administrativă Hong Kong și a pus capăt obligației de intrare în carantină pentru călătorii care sosesc în țară, desființând astfel un ultim pilon al politicii „zero-COVID”, care a protejat populația de virus în ultimii trei ani, dar a izolat-o de restul lumii.

Autoritățile de la Beijing au început să renunțe la măsurile anti-COVID de luna trecută, după un val de proteste față de regulile stricte care au inclus testări frecvente, restricții de circulație și blocaje în masă, care au afectat grav economia țării.

Pe aeroportul internațional din Hong Kong s-au format cozi lungi pentru zborurile către orașele continentale, inclusiv Beijing, Tianjin și Xiamen. De asemenea, potrivit estimărilor presei, în același timp, mii de persoane se pregăteau să călătorească în sens opus.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Sunt atât de fericită, atât de fericită, atât de emoționată. Nu mi-am mai văzut părinții de mulți ani. Părinții mei nu au o stare de sănătate bună și nu am putut să mă întorc să îi văd nici măcar atunci când au avut cancer de colon, așa că sunt foarte fericită să mă întorc să îi văd acum”, a declarat Teresa Chow, rezidentă din Hong Kong, în timp ce se pregătea să treacă, duminică dimineața, în China continentală.

Pe Aeroportul Internațional din capitala Beijing, familiile și prietenii i-au așteptat pe pasagerii care soseau din Hong Kong, Varșovia sau Frankfurt.

„Aștept de mult timp redeschiderea. În sfârșit, suntem reconectați cu lumea. Sunt încântată, nu-mi vine să cred că se întâmplă”, a declarat o femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, care a venit cu avionul din Hong Kong.

Investitorii speră că redeschiderea granițelor va revigora economia chineză care se confruntă cu cea mai mică creștere din aproape jumătate de secol.

Pe de altă parte, ridicarea bruscă a restricțiilor a declanșat un val masiv de infecții care copleșește spitalele și afectează puternic unele afaceri.

Deschiderea frontierei are loc în contextul în care sâmbătă a început „chun yun”. Este vorba despre prima perioadă de 40 de zile de călătorie de Anul Nou Lunar, care înainte de pandemie reprezenta cea mai mare migrație anuală din lume a chinezilor care se întorc în orașele natale pentru a-și petrece vacanța cu familia. Aproximativ două miliarde de călătorii sunt așteptate să aibă loc în acest sezon, ceea ce reprezintă circa 70% din nivelul deplasărilor din 2019, potrivit guvernului de la Beijing.

De asemenea, este de așteptat ca mulți chinezi să înceapă să călătorească în străinătate, deși mai multe guverne, îngrijorate de valul de cazuri de COVID din China, impun restricții asupra călătorilor care vin din această țară.

Între timp, în unele orașe din China au avut loc proteste în acest sfârșit de săptămână, reamintind că economia țării este încă sub presiune, notează Reuters.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News