Numărul deceselor provocate de noul tip de coronavirus din China a ajuns vineri seara la 259 în această țară, a informat televiziunea de stat CCTV, care citează statisticile publicate de către Comisia Națională de Sănătate.

De asemenea, în cursul zilei de vineri au fost identificate 2.102 noi cazuri de infectare cu acest virus în China, astfel că numărul total al infecțiilor a ajuns la 11.791.

Dintre decese, 192 au fost înregistrate în orașul Wuhan, unde a fost identificat virusul pentru prima dată, potrivit acelorași informații.

Anunțul vine în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi că virusul reprezintă o urgenţă de nivel global. OMS defineşte drept ”urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” un „eveniment extraordinar” care este „grav, neobişnuit şi neaşteptat”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News