Nu s-a înregistrat niciun demers concret

Într-o postare pe Truth Social, Trump a susținut că face acest gest pentru China și pentru restul lumii, anticipând că omologul său, Xi Jinping, îl va primi cu „o îmbrățișare călduroasă” la vizita de la Beijing, potrivit News.ro.

Deși Donald Trump a invocat garanții primite direct de la Xi Jinping, conform cărora China nu înarmează Iranul, promisiunea deblocării Strâmtorii Ormuz a rămas, pentru moment, la stadiul de retorică. Miercuri nu a fost înregistrat niciun demers concret care să confirme redeschiderea efectivă a punctului strategic.

Donald Trump susține că a obținut o garanție crucială de la Xi Jinping în privința conflictului din Orientul Mijlociu.

Potrivit acestuia, liderul chinez i-a răspuns la scrisoare, confirmând că China nu furnizează arme Iranului, o declarație făcută de șeful Casei Albe miercuri, într-un interviu acordat postului Fox Business Network.

„I-am cerut să nu facă asta”

Fără a preciza momentul exact al corespondenței cu liderul chinez, Donald Trump a reiterat poziția sa de forță față de Iran. Mesajul său este susținut de amenințarea recentă cu taxe vamale de 50% pentru furnizorii de armament ai Teheranului, o strategie care pare să fi forțat mâna Beijingului în negocierile recente.

„I-am scris o scrisoare în care i-am cerut să nu facă asta, iar el mi-a scris o scrisoare în care spunea că, în esenţă, nu face asta”, a declarat Trump în cadrul emisiunii „Mornings with Maria” de la FBN.

El a mai spus că nu se aşteaptă ca schimbările de pe piaţa mondială a petrolului legate de războiul cu Iranul şi schimbările din Venezuela să afecteze dinamica întâlnirii pe care o are planificată cu Xi luna viitoare. „El are nevoie de petrol. Noi nu”, a spus Trump.

„Lucrăm împreună inteligent şi foarte bine!”

Într-o postare ulterioară pe Truth Social, Trump a scris că „deschide definitiv” Strâmtoarea Ormuz şi că China este foarte mulţumită de acest lucru. „O fac şi pentru ei – şi pentru lume”, a scris Trump, adăugând: „Preşedintele Xi îmi va da o îmbrăţişare mare şi călduroasă când voi ajunge acolo peste câteva săptămâni”.

„China este foarte încântată că deschid definitiv Strâmtoarea Ormuz. Fac asta şi pentru ei – şi pentru întreaga lume. O astfel de situaţie nu se va mai repeta niciodată. Au fost de acord să nu mai trimită arme în Iran. Preşedintele Xi mă va îmbrăţişa cu căldură când voi ajunge acolo, peste câteva săptămâni. Lucrăm împreună inteligent şi foarte bine! Nu e asta mai bine decât să ne luptăm??? DAR ŢINEŢI MINTE, suntem foarte buni la luptă, dacă trebuie – mult mai buni decât oricine altcineva!!!”, este mesajul postat de Donald Trump pe Truth Social.

Numeroase semne de întrebare

În ciuda optimismului afișat de Trump, realitatea navigației în Strâmtoarea Ormuz rămâne critică, restricțiile de transport fiind încă în vigoare.

Reuters notează că postarea liderului american a ridicat numeroase semne de întrebare, însă administrația de la Casa Albă nu a dat curs solicitărilor de a explica și ce a presupus, concret, anunțul privind „deschiderea definitivă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Cami2023 16.04.2026, 09:37

Dacă aș fi în locul celor din Taiwan mi-ar fi teamă de prostiile pe care le debitează portocaliul. Individul ăsta e în stare să dea Taiwanul pe tavă Chinei, dacă Xi Jinping îl bagă puțin în seamă! Taiwanul nu are petrol, iar tehnologia îl depășește pe clovnul portocaliu și nu-l interesează!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.