Măsura anunțată de autoritățile de la Beijing vine în contextul protestelor care au izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute în mai multe orașe ale Chinei față de măsurile anti-COVID, manifestații în care s-a cerut inclusiv demisia președintelui Xi Jinping.
Pentru accelerarea vaccinării vârstnicilor va fi creat „un grup special de lucru”.
„Este necesar să facem pedagogie ştiinţifică în rândul populaţiei despre importanţa şi avantajele vaccinării şi să facem pe deplin cunoscută eficacitatea vaccinurilor în prevenirea formelor grave de boală şi a deceselor”, a explicat NHC.
Potrivit datelor anunțate de Comisia Naţională pentru Sănătate, doar 65,8% dintre chinezii de peste 80 de ani sunt vaccinați anti-COVID cu schema completă, rata insuficientă de vaccinare în rândul vârstnicilor fiind unul dintre argumentele prin care Beijingul continuă să promoveze politica „zero COVID”.
Autoritățile chineze au raportat marți 38.421 de noi infectări locale, cele mai multe fiind cazuri asimptomatice.
Manifestațiile de la sfârșitul săptămânii trecute au izbucnit după un incendiu cu zece morți în orașul Urumqi, din vestul țării. Oamenii au acuzat că din cauza restricțiilor anti-COVID cei care locuiau în blocul cuprins de flăcări nu au putut părăsi zona, iar intervenția pompierilor a fost îngreunată. Autoritățile neagă acuzațiile.
Foto: Hepta
gigiladrea • 29.11.2022, 22:25
spre deosebire de romania unde ministrul sanatatii a facut o recomandare anemica cu cateva zile in urma pentru un vaccin care nu este disponibil nici azi cu toate ca in alte tari s-a dat populatiei din septembrie; iar recomandarea nu spunea nimic de batrani si bolnavi cronici cei cu adevarat la foarte mare risc de a-si pierde viata de covid ! china comunista se dovedeste ca are pur si simplu bun simt fata de conducerea romaniei - in frunte cu presedintele si primul ministru - care au dovedit ca nu au deloc din moment ce numarul mortilor covid continua si azi chiar daca sunt mult mai putini ca in urma cu numai vreo 2 - 3 luni dar indicele creaste acum din nou si va creste si mai mult de craciun si anul nou si numarul mortilor va urma cu siguranta indicele