„În ciuda reacţiei globale la invazia Rusiei în Ucraina, China îşi va menţine cooperarea diplomatică, de apărare, economică şi tehnologică cu Rusia, pentru a continua să încerce să concureze Statele Unite, chiar dacă îşi va limita susţinerea publică”, arată un document legat de audierea anuală a Comisiei pentru Informaţii Secrete a Senatului american privind ameninţările din întreaga lume la adresa securităţii Statelor Unite.
Serviciile secrete americane consideră că Rusia nu urmăreşte probabil un conflict cu Statele Unite şi cu NATO, însă războiul din Ucraina implică un risc foarte mare în acest sens şi posibilitatea reală ca eşecurile militare să afecteze poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin pe plan intern, ceea ce ar creşte probabilitatea unei escaladări.
Raportul serviciilor americane de informații se concentrează în mare măsură asupra ameninţărilor din partea Chinei şi a Rusiei, apreciind că Beijingul va continua să îşi folosească atuurile militare şi de altă natură pentru intimidarea rivalilor din Marea Chinei de Sud şi va dezvolta acţiunile începute în 2022.
Printre altele, mai arată raportul, este posibil ca forţele chineze să încalce mai frecvent linia de demarcaţie din strâmtoarea Taiwan şi să lanseze mai multe rachete pe deasupra insulei considerate de China o provincie secesionistă.
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
FANATIK.RO
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă