Roverul „Iepurele de jad”, înzestrat cu panouri solare pentru a se alimenta cu
energie, va avea sarcina de a efectua analize ştiinţifice şi de a trimite pe Terra
imagini în 3D cu satelitul natural al planetei noastre.

Vehiculul, care are o masă de 120 de kilograme, va fi plasat în Golful curcubeului,
o zonă lunară încă neexplorată, potrivit Administraţiei spaţiale chineze. Această zonă
oferă condiţii favorabile în privinţa expunerii la Soare şi în privinţa posibilităţilor
de comunicare cu Terra. Roverul lunar chinezesc va fi operaţional trei luni, în timpul
cărora va putea să se deplaseze cu o viteză minimală de 200 de metri pe oră.

China alocă multe miliarde de dolari misiunilor de cucerire a spaţiului, percepută ca
un simbol al puterii de care dispune această ţară, dar şi al ambiţiilor Partidului Comunist
Chinez (PCC) aflat la putere.
Beijingul are şi alte proiecte ambiţioase în cadrul unui program spaţial ce prevede
construirea unei staţii orbitale permanente şi, vizând acest obiectuiv, şi-a ameliorat
în ultimii doi ani tehnologia de conectare în spaţiu între două vehicule.

Şi alte ţări din Asia au ambiţii spaţiale care vizează Luna, începând cu India, care a
reuşit să plaseze pe Lună o sondă, pe 14 noiembrie 2008.

 
 

Urmărește-ne pe Google News