Chinezii spun că va fi unul prielnic investiţiilor, dar şi cel în care ar fi bine să daţi naştere unui copil, pentru că cei care se vor naşte în acest an vor fi persoane paşnice, foarte inteligente şi echilibrate.
Intrarea în Noul An chinezesc s-a făcut în holul Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu, cu dansuri şi cântece specifice chinezeşti.
„În tradiţia chineză, maimuţa reprezintă înţelepciunea şi apropierea faţă de oameni. Maimuţa de foc aduce dragoste, bogăţie şi linişte. Aduce, de asemenea şi echilibru, iar dacă cineva într-o lună nu are parte de prea mult noroc, în următoarea cu siguranţă situaţia se va schimba. Este un an bun pentru investiţii, pentru că Maimuţa este un animal inteligent, foarte iubit în China”, a explicat dr. Song Shaofeng, director al Institutului Confucius Sibiu.
De cinci ani, Song Shaofeng petrece debutul anului chinezesc la Sibiu, între prieteni, departe de cei dragi, dar spune că aici se întâlneşte cu prietenii şi întotdeauna de Anul Nou poartă ceva roşu: cureaua, ciorapii sau hainele.
Tot de 5 ani,Qian Liu petrece anul nou chinezesc la Sibiu, alături de soţul ei, Zhaoqi, ei fiind profesori în cadrul Institutului Confucius, iar de Anul Nou, ei gătesc mâncăruri tradiţionale chinezeşti: baozi şi jiaozi, dar de pe masa chinezească de anul nou nu lipseşte peştele.
„În fiecare an, în noaptea dinainte de Anul Nou, de obicei oamenii stau împreună, facem prăjituri chinezeşti specifice. De obicei avem o masă foarte bogată seara, de la care nu lipseşte peştele, pentru că peştele înseamnă bogăţie”, a spus Qian Liu.
Anul Maimuţei de Foc începe în 8 februarie 2015 şi se încheie pe 27 ianuarie 2017.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro