Blocuri, magazine, locuri de joacă, o grădiniţă şi un spital. Toate, pentru chinezi. Acesta este proiectul China Town, pe care mai mulţi investitori asiatici vor să-l realizeze în estul Capitalei, la Afumaţi.

Lucrările la China Town sunt în toi. Dinspre şoseaua Bucureşti – Urziceni se vede o parte din halele deja ridicate, iar ieri a fost dat startul celei de-a doua etape a proiectului, care prevede construirea altor 1.240 de magazine. La săparea fundaţiei spaţiilor comerciale a participat, ieri, şi premierul Emil Boc, care a fost întâmpinat la sosire cu melodia “Puşca şi cureaua lată”. Investiţia de anul viitor va fi de 41 de milioane de euro, iar cea totală depăşeşte 100 de milioane de euro, întregul proiect fiind finalizat peste 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News