Chinurile financiare la Paris ale Iuliei Hasdeu, admisă la Sorbona înainte să împlinească 17 ani: „Suntem pe punctul de a muri de foame” 

Viața la Paris, plină de lipsuri și sacrificii, este detaliată de Lili, numele de alint al adolescentei, în scrisorile trimise tatălui rămas în România. Sunt 186 de scrisori salvate, cele mai multe scrise în limba franceză, traduse și publicate în 2015 în lucrarea „Epistole către tatăl său, B.P Hasdeu”, de Jenica Tabacu, fosta directoare a castelului de la Câmpina, astăzi muzeu, ridicat de savant în memoria fiicei sale după moartea prematură a acesteia.

Clădirea, cu o arhitectură aparte, respectă planurile care i-ar fi fost transmise de Iulia tatălui B.P. Hasdeu, în timpul ședințelor de spiritism care au urmat morții fetei, așa cum a susținut savantul.

Iulia a început studiile la Paris la vârsta de 12 ani

Pentru a deveni studentă, Iulia a trecut prin experiența severă a bacalaureatului din Franța, examen pe care l-au finalizat cu succes doar opt dintre cei 24 de candidați înscriși odată cu ea. Într-o primă etapă, elevii erau testați la limba franceză și limbi clasice, scris și oral, pentru ca ulterior să susțină examene la proba științifică (matematică și filosofie).

Întregul examen de bacalaureat se întindea pe parcursul unui an, iar reușita Iuliei a fost cu atât mai importantă cu cât avea cu mult sub vârsta colegilor ei.

Recomandări

Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică

În vara anului 1881, Iulia a ajuns la Paris însoțită de mama ei, pe care o chema tot Iulia. Nu împlinise încă 12 ani. Se plângea într-o primă scrisoare adresată tatălui că nu reușește să se înscrie la un liceu de băieți, fiind admisă în cele din urmă la Collège Sévigné, școală privată de fete pe care avea să o frecventeze până în martie 1884, când mama a hotărât să o retragă convinsă că Iuliei i se fac nedreptăți. 

La mijloc a fost ambiția adolescentei de a fi în permanență prima în clasă, performanță pe care a reușit-o mult timp, căpătând atenția și admirația profesorilor, uimiți de calitățile intelectuale ale fetei.

„Muncesc ca o negresă. Am făcut alaltăieri, pentru dl. Albert, o temă pe care a acoperit-o cu elogii; m-a încoronat cu lauri”, îi scria Iulia tatălui ei în octombrie 1883. Fata avea un program infernal. Se trezea adesea la ora 4 dimineața, cu mult înaintea bonei, și lucra până la ora 8, când pleca la cursuri. Seara mergea la lecțiile private de pian, teatru și pictură. 

Recomandări

Alfred Bulai a fost arestat preventiv. E acuzat de mai multe fapte de agresiune sexuală și de folosirea funcţiei în scop sexual

„Ah, rău lucru e banul!”

Deși prinsă în febra studiului intens, Iulia era implicată activ în nevoile deloc puține ale casei. Cât timp au stat la Paris, cele două Iulii au schimbat frecvent odăile pe care le închiriau, dar și bonele „fie prea puturoase, fie bețive, fie murdare”. 

Renunțarea la ajutorul din casă era în realitate o economie, mama acceptând să facă menajul singură, în ciuda bolilor de care suferea. Lipsa acută a banilor o determina pe mamă să caute des o locuință pentru care să plătească un preț rezonabil, dar să fie și aproape de școală. Rar se întâmpla să aibă acest noroc, motiv pentru care își ruga fiica să-i scrie bătrânului Hasdeu să trimită bani tot mai mulți. 

Din cele 186 de scrisori trimise din Paris, puține sunt cele care nu fac referire la greutățile financiare și la viața scumpă din capitala Franței.

„Ah, rău lucru e banul! Ne lipsește cu totul în acest moment. Asta-i trista realitate. Iarna sosește (…) trebuie să faci focul, cărbunele e scump, eu nu am o haină de iarnă. În fine, suntem într-o situație de milă!”, se plângea Iulia tatălui într-o scrisoare din noiembrie 1883. „Nu mai avem un ban în casă. Suntem pe punctul de a muri de foame. Te rugăm să mergi la bancherul de la București și să iei măsuri urgente”, îi scria tatălui fata de 14 ani, la începutul anului 1884.

Recomandări

Elevul de liceu militar care a ucis o fată de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova le-a spus judecătorilor că a comis crima din plictiseală

Mințeau că și-au uitat portofelul acasă

Nu puține au fost momentele jenante în timpul cărora mama Iuliei a fost forțată să însceneze tot felul de situații pentru a face rost de bani, ba chiar să mintă că și-a uitat portofelul acasă, în speranța că va reuși astfel să primească doi franci împrumut de la o cunoștință.

„Într-o zi, nemaiavând o centimă pentru a trăi, am mers la familia Penescu. Mama făcuse deja niște aluzii doamnei Penescu, dar aceasta păstra mereu o tăcere descurajantă. Atunci, sub pretextul că am uitat portofelul acasă și că trebuie să-mi cumpăr o carte, i-am cerut să ne împrumute doi franci. Dl Penescu nu era acolo. Ea ne-a spus râzând: «Cum poți să-ți uiți portofelul?! Ce distrate sunteți! Mergeți deci să-l căutați».

Mama, care nu are bonă, care este totdeauna atât de obosită, i-a răspuns că, într-adevăr, să nu o oblige să se întoarcă la ea și să urce scările pentru doi franci. «Trimiteți-o pe Iulia», a reluat buna doamnă. «Iulia nu merge nicăieri fără mine, dumneavoastră știți, zice mama» (…) Pe scurt am ieșit de acolo la fel de sărace ca înainte (…) Iată cum doamna și dra Hasdeu puteau foarte bine să moară de foame la Paris, fără să emoționeze deloc persoanele pe care le primiseră la masa lor”, îi povestește Iulia tatălui într-o scrisoare nedatată.

Sărăcia o îndârjea pe Iulia, al cărei vis, la vârsta de 13, 14 ani, era să adune „prin sudoarea frunții ei” un milion de franci, dar visa alternativ să câștige la „Loteria de la Amsterdam”.

Argintăria și bijuteriile, vândute la amanet

Mama Iuliei ajunsese astfel să amaneteze argintăria, dar și bijuteriile Iuliei pentru a putea plăti profesorii fiicei care o pregăteau inclusiv în particular și chiar să facă compromisul de a primi în gazdă, în apartamentul închiriat de familia Hasdeu la Paris, tinere românce care doreau să studieze și cu care să împartă cheltuielile. 

„Ne-am dus la casa de amanet, ne-au dat douăzeci de franci pentru ceasul meu, care nu mergea. Ce să faci cu douăzeci de franci timp de șaisprezece zile?”, scria Iulia la începutul anului 1884, disperată că rămăsese iar fără bani după cheltuielile din perioada sărbătorilor de iarnă.

Drept dovadă că nu făceau cheltuieli absurde, scrisorile trimise tatălui din Paris conțineau liste riguros întocmite de Iulia cu fiecare franc cheltuit.

Solicitările celor două Iulii probabil că-l aduceau în pragul disperării pe bătrânul Hasdeu. „Viața la Paris este atât de scumpă! Iarna, mai ales (…). Te rog doar să nu te superi, să nu protestezi din nou. Nu cerem nimic în plus față de ceea ce trebuie să ne trimiți regulat. Te implorăm doar să vrei să ne trimiți banii pentru luna viitoare cu câteva zile înainte”, încerca fata să-și înduplece tatăl, aflat într-o situație ingrată în țară.

Deputăția, salvarea bugetului familiei Hasdeu

Pentru a putea finanța studiile fiicei sale în străinătate, B.P. Hasdeu a intrat, în aprilie 1883, în cursa electorală candidând pentru un post de deputat. Era singura variantă care i-ar fi permis să-și aducă fiica și soția în țară în timpul vacanței de iarnă, iar el să le viziteze mai des, vara. 

„Mijloacele materiale îmi vor ajunge atunci pentru ca totdeauna de Crăciun voi să veniți la București, iar eu să vin la Paris numai vara”, le scria Hasdeu celor două Iulii ale sale. 

B.P. Hasdeu a pierdut însă alegerile, iar eșecul politic l-a pus tot pe seama banilor pe care nu i-a avut pentru a-și cumpăra voturile, așa cum făcuseră contracandidații lui. A câștigat totuși un post de deputat la alegerile din anul următor, dar acest succes l-a aruncat într-o situație de incompatibilitate. Nu putea fi în același timp și deputat, și director al Arhivelor Statului. 

Din Paris, Iulia îi scria, îndemnată de mamă, să întrebe „la Cameră dacă nu poate să rămână director onorific, fără salariu, la Arhive și deputat”. Soția se temea ca Hasdeu să nu rămână fără serviciu, deci fără un venit constant, la schimbarea ministrului, dar tatăl avea să-și anunțe fata că a reușit să-și păstreze ambele funcții, fără a da mai multe detalii.

„Am, în sfârşit, acest faimos bacalaureat!”

Toate eforturile au fost încununate cu o mare victorie. Iulia îi scrie tatălui în data de 12 noiembrie 1885 că are, în sfârșit, „acest faimos bacalaureat”. Era vorba doar despre prima parte a examenului, susținut la materiile umaniste. Pentru diplomă trebuia să mai aștepte un an, până când a fost organizată a doua parte a examenului de bacalaureat, la științe și filosofie.

„Am, în sfârşit, acest faimos bacalaureat! Îl am şi l-am câştigat cu sudoarea frunții mele şi mă laud cu asta! S-a petrecut foarte bine. Scrisul a început sâmbătă, 7 noiembrie, cu compunerea franceză. Nu-mi era teamă deloc. Eram 24 de candidați în seria mea şi cele trei serii compuneau în aceeaşi sală. Dl Gazier (n.r- Augustin Gazier, profesor și istoric francez), unul dintre examinatorii mei, mi-a zis – la oral – că compunerea mea franceză fusese excelentă şi cea mai bună din seria mea. 

Grațioșii mei colegi scoteau nişte «Oh!» de furie, de fiecare dată când mi se făcea un elogiu. Tema mea la engleză a fost, de asemenea, foarte bună; pentru versiunea latină, a fost atât de dificilă încât dnii Albert, Lavigne şi Elwall, cărora le-am arătat-o, nu au înțeles nimic.

Am făcut-o cum am putut şi din cauza ei nu am putut să am – la oral – decât mențiunea «destul de bine», în loc de «bine». Dar e acelaşi lucru. Asta înseamnă ceva, când din 24 de candidați nu am fost decât 8 admişi pentru scris şi 6, la oral! Nu am încă diploma, dar numele meu este deja publicat – printre admişi – în Jurnalul de bacalaureat, pe care ți-l trimit.

Sunt sigură că am foarte bune note, la oral, la istorie, literatură, latină şi engleză. În fine, sunt mulțumită și mama, care a fost bolnavă de teamă, este aproape bolnavă de bucurie”, îi scria tatălui proaspăt „bacalaureata”. Iulia nu împlinise încă 16 ani când a susținut examenul.

Funcționarul-problemă din Ambasada României la Paris

Iulia a fost la un pas să rateze participarea la cea de-a doua etapă a bacalaureatului, organizată în vara anului 1886. Având nevoie de anumite documente trimise din țară de către tată, corespondența nu a mai ajuns la domiciliul fetei din cauza unui funcționar de la Ambasada României la Paris care a scris greșit adresa pe plic. 

„Frumoasă neglijență a acestor domni de la ambasada română, care, pentru că n-au întors o foaie, m-ar fi făcut să ratez bacalaureatul! Notează că acest angajat, pe care îl numesc Frișcă, a pretins că croitoreasa noastră i-a dat adresa (n.r. – greșită)”, nota Iulia, pe 26 iunie 1886, într-o epistolă trimisă tatălui. 

Pe 24 iulie 1886, Iulia Hasdeu este „bacalaureată complet”, trecând cu brio și examenele la filosofie și științe. Nu împlinise încă 17 ani, în timp ce colegi care au participat la aceeași sesiune de examen aveau 26 și chiar 30 de ani, așa cum i-a mărturisit Iulia tatălui.

Boala care i-a curmat viața înainte să împlinească 19 ani

Iulia Hasdeu a fost admisă la Universitatea Sorbona cu zece zile înainte să împlinească 17 ani și și-a anunțat tatăl că va începe cursurile la final de octombrie 1886. Ftizia (tuberculoza), boala care o mistuia deja de câțiva ani, a împiedicat-o pe tânăra eminentă să-și finalizeze studiile. A revenit în țară, la București, după un drum chinuitor, cu multe popasuri în Austria, Ungaria, dar și prin România. 

Afecțiunea de care suferea, extrem de contagioasă, era fără leac în epocă. Cel mai probabil a contactat-o de la una dintre portăresele unui imobil din Paris în care a locuit. Medicul curant al familiei a diagnosticat-o târziu, punând mult timp simptomele pe seama „surmenajului”, recomandând băi sulfuroase și repaus. Când crizele se acutizau și era nevoie de medicamente, lipsa banilor întârzia tratamentul. Iulia a murit pe 29 septembrie 1888, la București, cu puțin timp înainte să împlinească 19 ani.  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro