Potrivit unui comunicat emis de Storia, în Cluj Napoca, în luna octombrie 2024, prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 400 de euro. De asemenea, comparativ cu anul anterior, prețurile medii solicitate pentru închirierea apartamentelor cu două camere a crescut cu 5%, respectiv cu 3% în cazul celor cu trei camere.
Astfel, un apartament cu două camere s-a închiriat, în medie, cu 600 de euro, în timp ce unul cu trei camere cu 750 de euro.
„Încheiem vârful de sezon pe piața de închirieri într-un context marcat de o creștere mai moderată a prețurilor față de 2023 și o ușoară scădere a cererii comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceste evoluții reflectă o revenire a pieței la o dinamică mai stabilă, cu o ofertă mai largă de locuințe disponibile. Astfel, chiriașii au acum mai multe opțiuni și mai mult timp pentru a alege întrucât anunțurile rămân afișate mai mult decât în timpul verii, când cererea era mult mai mare”, a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul care dă savoare, dar pe care puține gospodine se gândesc să îl folosească
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme