Ștefan Rădulescu, un bărbat de 71 de ani, din Buzău a suferit în luna decembrie a anului trecut o operație la colon în urma căreia  i-a fost montat pe peretele abdominal un orificiu denumit anus contra naturii.

După operație, bărbatul a primit asigurări că totul va fi bine, însă în realitate nu a fost deloc așa. Problemele de sănătate au continuat, bărbatul ajungând în nenumărate rânduri la spital cu sângerări și senzație de sațietate, deși nu mânca mai nimic.

„Simțea dureri de burtă foarte mari, mânca foarte puțin, se umfla și la oricine mergeam îmi spunea că asta e boala. Îmi spunea că îi este foame, dar că nu poate mânca că este sătul. A făcut tot felul de analize, dar nimeni nu știut să ne spună de ce se simte așa”, spune soția lui Ștefan Rădulescu.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, bărbatului a început să îi iasă prin orificiul aflat în peretele stomacal o bucată de material textil sub forma unui sul. Speriată, soția a chemat salvarea și a ajuns cu bărbatul la spital.

„Vineri noapte, i-a ieșit din stomac această compresă. Eu i-am dat ceaiuri crezând că e constipat, iar vineri spre sâmbătă, când a ieșit bandajul acesta sub forma unui sul lung de aproximativ 40 de centimetri, am chemat salvarea. Asistentul de pe salvare mi-a zis că nu a mai pomenit așa ceva și că să îl ducem la spital. I-am spus că nu îl pot duce așa și i-am tăiat cu o foarfecă bandajul ca să îi pot pune punga. La spital, după ce a fost curățat, doctorul mi-a spus că pot să îl iau acasă, iar în foaie nu a scris nimic. Cred că a făcut asta ca să își acopere colegul”, a mai declarat soția bărbatului.

Confruntat în legătură cu acuzațiile care i se aduc, doctorul Valentin Minică, cel care a fost de gardă în noaptea de vineri spre sâmbătă, recunoaște că a greșit neconsemnând în foaia de internare ce a scos din colonul bărbatului, însă spune că nu și-a dat seama că ar fi fost o compresă.

„Greșeala mea este că nu am consemnat în foaie ce am găsit acolo, însă eu am făcut doar o manevră nechirurgicală de îndepărtare a unor materii fecale. Eu nu știu ce a fost acolo. Știu că am folosit mănuși și o compresă, dar nu știu ce a fost acolo. Am omis, am îndepărtat fecalomul și i-am spus pacientului că poate merge la domiciliu pentru că nu am tăiat, nu am cusut, nu am făcut nimic care să fi impus internarea sau alte analize”, spune medicul Valentin Minică.

De cealaltă parte, medicul Cătălin Bostan cel care l-a operat pe bărbat, se apără și spune că, sub nicio formă, nu ar fi avut cum să ajungă o compresă în colonul bărbatului.

„Am înțeles de la familie că bărbatului i-ar fi ieșit din colon o compresă, ceea ce din punct de vedere chirurgical nu se poate. Nu există, din punct de vedere operator, nicio posibilitate ca acea compresă să fi rămas acolo”, spune medicul Cătălin Bostan.

amilia bărbatului a depus o plângere la IPJ Buzău în care acuză echipa de medici de malpraxis. Totodată, o plângere similară a fost depusă și la Colegiul Medicilor, iar conducerea Spitalului Județean de Urgență a demarat o anchetă.

Citește și: A murit după ce a așteptat doi ani un transplant. Călin Farcaș a strâns 200.000 de euro pentru operație, dar statul nu i-a dat nicio șansă

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News