Chirurgia oftalmologica cu laser foloseste unda de lumina focalizata pentru a indeparta tesuturi bolnave sau pentru a opri hemoragii. De asemenea, laserul e folosit si in scopuri cosmetice. (text preluat de pe www.idieta.ro)

CE POATE FACE PENTRU OCHI?

Chirurgia oftalmologica opereaza afectiuni precum cataracta (in faza incipienta), viciile de refractie, miopia, hipermetropia, astigmatismul (defect optic rezultand intr-o curbura inegala a corneei, a cristalinului sau a ansamblului globului ocular).

Interventiile nu sunt foarte dureroase, se fac cu anestezie locala, dureaza in medie 15 minute si nu lasa urme vizibile.

AFLA DACA ESTI CANDIDATUL POTRIVIT

Chirurgia cu laser e folosita doar pentru anumite probleme. De exemplu, in cazul miopiei sau hipermetropiei trebuie stabilit gradul de severitate (cu cat sunt mai avansate, cu atat chirurgia va da mai putine rezultate). Un alt criteriu de care trebuie tinut cont e gradul de maturitate al ochilor. Nu e recomandat ca tinerii, ai caror ochi sunt in formare, sa fie supusi unei interventii chirurgicale. Persoanele cu diabet, cele care au mai avut operatii de acest gen, cele cu probleme de vindecare sau cu predispozitie catre formarea de cicatrici nu pot fi nici ele supuse chirurgiei oftalmologice.

RISCURI SI EFECTE SECUNDARE

Complicatiile sunt rareori grave, dar exista riscuri, la fel ca in cazul oricarei interventii chirurgicale. Se poate ca rezultatul sa nu fie tocmai cel asteptat, ci doar o ameliorare a afectiunii, sau e posibil ca primele efecte sa apara dupa perioade lungi de timp. De asemenea, persoanele care au varste de peste 40 de ani vor fi nevoite sa poarte ochelari dupa operatie. Asta se intampla pentru ca, in general, dupa aceasta varsta cristalinul se ingroasa.

Totodata pot aparea si efecte negative. Cele mai grave sunt lipsa de efect a interventiei si inrautatirea situatiei pacientului. In ambele cazuri operatia se poate repeta. Alte efecte secundare pot fi sesizarea de halouri in jurul luminilor sau de mici puncte stralucitoare, uscaciunea ochilor, vedere neclara noaptea sau la lumina slaba. Nu va faceti griji, acestea sunt efecte temporare!

TIPURI DE LASER

In chirurgia oftalmologica exista doua tipuri de laser:

• Lasik (laser assisted intrastromal keratomileusis). Pentru interventiile in care este folosit acest tip de laser invelisul ochiului este indepartat, iar corneea e remodelata cu laserul. Durerea este minima, iar procedura dureaza 15 minute. Refacerea dureaza o saptamana si nu necesita tratament special.

• Prk (photorefractive keratectomy). E un tip mai vechi de interventie, prin urmare remodelarea corneei se face doar la suprafata. Doare mai mult, vindecarea dureaza mai mult, iar efectele secundare se mentin pentru o perioada mai indelungata. Sunt obligatorii picaturile pentru ochi timp de patru luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News