„Am fost chemaţi la Spitalul Budimex întrucât profesorului Pesamosca îi era rău. Este vorba despre o suferinţă cardiacă şi renală, dar un diagnostic de precizie va fi pus după ce vor fi încheiate toate investigaţiile de specialitate”, a spus managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Pentru un moment, profesorul va rămâne la Spitalul Floreasca.
De câţiva ani, profesorul Pesamosca este imobilizat la pat. Acesta a muncit 60 de ani în spitalul Budimex unde a operat mii de copii cu afecţiuni grave. Pentru că nu are o casă a sa, profesorul locuieşte de ani buni în spitalul Budimex, acolo unde a slujit peste o jumătate de veac.
Sursă: Mediafax
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână