Potrivit premierului moldovean Pavel Filip, Eurostransgaz – companie înființată la Chișinău având ca asociat unic Transgaz – a câștigat concursul privind privatizarea Vestmoldtransgaz.

Prețul inițial de vânzarea a fost de 180 de milioane de lei moldovenești, ceea ce înseamnă circa 40 de milioane de lei la cursul BNR. Cumpărătorul, adică Transgaz, are obligația de a investi 93 de milioane de euro în Vestmoldtransgaz în primii doi ani.

Lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău ar trebui să se termine în acest an, astfel ca din 2019 capitala Republicii Moldova să fie alimentată cu gaz românesc.

Gazoductul Iași-Ungheni a fost deja inaugurat în 2014, dar gazele românești nu pot ajunge la Chișinău. Acest oraș este alimentat de către Moldovagaz, companie controlată de către gigantul rus Gazprom.

Bătaie pe gazul românesc

România extrage în acest moment 11 miliarde de metri cubi de gaze, în special prin Petrom și Romgaz, dar va avea o producție suplimentară de încă 6 miliarde de metri cubi de gaze odată cu intrarea în producție a zăcămintelor descoperite de Petrom și Exxon în Marea Neagră.

Pe de altă parte, premierul maghiar Viktor Orban a anunțat deja că Ungaria va cumpăra 4,5 miliarde de metri cubi de gaze din România timp de 15 ani.

Alături de Petrom și Exxon, în Marea Neagră mai dețin perimetre compania Black Sea Oil and Gas, deținută de fondul american Carlyle, și grupurile Lukoil și Romgaz.

Cu tot cu producția acestora, România va ajunge la o producție totală de 18-20 de miliarde de metri cubi pe an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News