Una din problemele de sanatate cele mai banale ale femeii sunt chisturile ovariene. Uneori, acestea dispar de la sine. In cazuri mai rare, indepartarea lor se face printr-o operatie usoara.
Ovarele, o parte importanta a aparatului reproductiv feminin, au doua functii de baza. In primul rand, in ovare se formeaza ovulele, din care, prin fecundare si diviziune, rezulta embrionul si viitorul fat. In al doliea, sunt producatorii de hormoni sexuali feminini: estrogen si progesteron.
Chisturile ovariene sunt cavitati care apar in interiorul ovarelor, sunt pline cu lichid si au aproape totdeauna un caracter benign. Pot disparea de la sine sau pot necesita tratament, daca s-au dezvoltat pana la o anumita marime.
In majoritatea cazurilor, chisturile ovariene nu produc simptome. Alteori, in cazurile de ruptura a chistului, pot aparea dureri in partea inferioara a abdomenului sau senzatia de presiune pe vezica urinara ori in diverse parti ale aparatului digestiv. In unele situatii, poate aparea disconfortul in timpul actului sexual.
Uneori, chisturile ovariene apar ca fenomen colateral al altor conditii, ca endometrita sau primele luni de sarcina. In cazuri foarte rare, ele constituie primul stadiu al cancerului ovarian. Asocierea este putin probabila, pentru ca, de regula, chisturile apar la femeile intre 30 si 45 de ani, in timp ce cancerul ovarian debuteaza dupa 50 de ani.
Disconfortul resimtit nu este, in general, suficient pentru diagnosticarea unui chist ovarian. Cand este de dimensiuni mai mari, acesta poate fi palpat de medicul specialist (ginecolog) la examinarea interna. In general, se solicita o ecografie pentru edificare.
Prevenire si tratament:
Operatia se recomanda doar cand chistul nu dispare singur.
Masurile terapeutice depind de dimensiunile si aspectul chistului si de disconfortul resimtit de pacienta. In general, se asteapta cateva luni, dupa care, in situatia in care chistul nu dispare de la sine, se poate recomanda o operatie. Foarte multe cazuri pot fi rezolvate prin laparoscopie (extirparea printr-o incizie de dimensiuni foarte reduse, netraumatizanta pentru organism).
In cazuri rare, medicul poate lua decizia de a extirpa intregul ovar. Perioadele de fertilitate, secretia de hormoni si viata sexuala a pacientei nu vor fi totusi afectate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News