In timp ce, la Milano, deputatul democrat Radu Dragus inaugura impreuna cu Anca Boagiu si Gratiela Iordache primul cabinet parlamentar al unui demnitar roman in Italia, la Roma, comunitatea romaneasca era premiata de capitanul nationalei, Cristian Chivu, care a adunat 8.000 € pentru un spital din Romania.
Presedintele singurului partid al romanilor din Italia, Giancarlo Germani, impreuna cu alti 200 de membri ai Partidului Identitatea Romaneasca (PIR) au participat acum cateva zile la masa festiva oferita de fanii clubului AS Roma, „Unione Tifosi Romanisti”, in scopuri caritabile. Banii care au fost stransi au fost donati de starul de la AS Roma fundatiei ”Football for Children” din Bucuresti, pe care o conduce sora sa, Diana Chivu.
„Nu are aere de vedeta si isi ajuta compatriotii”
Cei peste 200 de romani nu s-au zgarcit la bani. Fiecare dintre ei a achitat cei 30 de euro, pretul meniului, si a cumparat cel putin cate un fular cu insemnele AS Roma, in valoare de 10 euro. „Unione Tifosi Romanisti” a adunat numai de la romani aproape 8.000 de euro, care vor fi donati unui spital din Romania. Purtatorul de cuvant al PIR, Miruna Cavajneanu, ne-a declarat ca nu e pentru prima data cand capitanul nationalei se intalneste cu fanii sai romani stabiliti in Italia. „Noi ne-am mai vazut cu Cristian, care este un roman admirabil. Nu are aere de vedeta si isi ajuta compatriotii, mai ales prin fundatia sa din Romania”, ne-a spus Miruna Cavajneanu. Chivu a primit de la fanii clubului si distinctia pentru jucatorul care a adus cei mai multi fani la actiuni caritabile. Cristi Chivu le-a dat insa trofeul romanilor, in semn de pretuire.
Democratul Radu Dragus le-a dat euro cersetorilor din Milano
Si liderul PD Botosani, Radu Dragus, care are un birou parlamentar la Milano, a vrut sa arate ca are inima mare miluindu-i pe cersetorii intalniti in Italia. “Ii vedeam la colt de strada cersind si ii intrebam cum ii cheama. Dupa ce-mi spuneau numele si de unde sunt, le dadeam 2, 3 euro. Interesant este ca nu am intalnit decat cersetori care vorbeau romaneste”, a spus deputatul PD. Dragus i-a oferit 10 euro lui Marian din Medgidia, romanul care cersea chiar langa hotelul unde era cazat parlamentarul.