Christian Ciocan, purtătorul de cuvant al Poliţiei Capitalei, este unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai legii din Romania. Carismatic, sociabil şi dorit de multe femei din showbiz, comisarul Christian Ciocan spune că: „în curând va renunţa la burlăcie”.

Într-un interviu acordat la Alarma de la Pro FM, Christian Ciocan (41 de ani) mărturiseşte că de multe ori era aproape de a sfârşi tragic din cauza meseriei sale: „Am început activitatea în ordine publică, în 1992 am fost lovit de un indivit pentru faptul că eram poliţist, în 1994 era să se treacă peste mine cu o maşină, în 1998 am fost primul ofiţer care a depistat o filieră de trafic internaţional de droguri”.

Întrebat când are de gând să renunţe la burlăcie, Christian Ciocan (foto) a spus: „Mă gândesc să renunţ cât mai curând pentru că sunt adeptul unei familii, dar viaţa mea şi cariera m-au împiedicat. Unul dintre motive este faptul că încă nu am o casă şi nu vreau să mă căsătoresc fără să asigur un confort celei care îmi va fi soţie”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News