Într-un dulap cât un perete stau aliniate frumoasele cămăși albe, care mai de care fălindu-se cu modele diferite: roșu aprins, combinat cu bleu sau negru, albastru de cer senin, galben strălucitor, cu fir metalic, fir de mătase. Un fel de hartă a simțirii românești într-un șifonier. Plus un cufăr. Christine Cioboată scoate pe rând cămășile preferate și ajungem repede la concluzia că aproape toate sunt „preferate”. Ii pe care le-a restaurat, le-a cusut și le-a scos petele. Ii pe care, din nou, cineva le prețuiește și le poartă.
Fata care poartă ie în fiecare zi are peste 120 de cămăși
N-a fost suficient doar să își umple dulapul cu minunatele costume populare. Așa s-a născut proiectul „Fata cu ie” prin care Christine poartă ie în fiecare zi, timp de un an.
„Am fost fata cu ie înainte să știu că sunt fata cu ie. În ultimii ani am purtat foarte des ii, anul trecut, la un moment dat, soțul meu m-a întrebat când mă opresc din cumpărat ii și am zis: când o să am 365 de ii, câte una pentru fiecare zi. De acolo efectiv s-a născut proiectul, în momentul ăla. Nașa proiectului este prietena noastră, Raluca, și a scos și numele: tu ești fata cu ie. Și fiindcă aveam ideea, aveam materialul de lucru și a fost botezat proiectul, mai trebuia doar să îl pun în aplicare. Și am decis să îl fac în 2018 ca un proiect personal, o călătorie personală, dedicată oamenilor care ani de-a rândul, și înainte și după Marea Unire, au făcut ceva din România, au făcut România mai bună. Și am zis că e un fel prin care pot să arăt recunoștință pentru ceea ce sunt acum și ceea ce am ajuns să fiu datorită tuturor celor care au fost înainte cineva”, explică tânăra misiunea ei.
Și îmi arată cum a estompat pete cu zeamă de lămâie și bicarbonat, cum a cusut și recondiționat bucăți lipsă de material. Prietenii ei i-au cumpărat de ziua ei o ie aproape distrusă, fără să înțeleagă de ce și-o dorește atât de mult.
„După un an am purtat-o și arăta atât de bine, că n-au recunoscut-o”, își amintește Christine care, de altfel, scrie pe blogul ei fatacuie.ro cum a trecut fiecare zi în care s-a îmbrăcat atât de special. „Am învățat foarte multe despre mine. Am fost mai prezentă, mai atentă la lucrurile din jurul meu, am căutat să am o relație deosebită cu fiecare ie pe care o port și m-am amprentat de energia pe care o avea ziua în care sunt în ie”, mai spune fata care poartă ie în fiecare zi.
Christine lucrează într-o companie din domeniul energiei și colegii nu s-au prins de la început de proiectul ei, fiindcă oricum era mereu în ie. Oricum, reacțiile sunt mereu pozitive: „Spațiile în care merg și mai ales când am intrat în contact cu oameni din alte țări, au remarcat imediat și m-au întrebat cum, de ce, mi-au spus că e frumos. Oamenii obișnuiți cu mine nu și-au mai dat seama, dar fiecare contact cu exteriorul a fost remarcat. Și am avut mulți oameni care și-au dorit să vină la dulap. Cumva acum le-am dus o bucată din dulapul meu la ei”.
Cel mai greu îi este să creeze o ținută business, așa cum are nevoie uneori la birou. Dar e decisă să își ajusteze garderoba astfel încât să se potrivească orice accesoriu din costumul popular.
Christine știe exact cu ce se va îmbrăca pe 1 decembrie. Are pregătită o frumoasă fustă albastră și o ie cu modele tot albastre. O așază pe pat și o admiră. Ținute frumoase care le-au împodobit pe bunicile și străbunicile noastre, românce care coseau minunatele cămăși.
„Fiecare dintre noi avem în ADN simbolurile și tradițiile, și parte din ce au știut și au fost strămoșii noștri. Semnele cusute pe cămăși poartă pe ele mesajul celor dinaintea noastră. Cred că e o formă de a găsi în noi ce suntem și cine suntem”, mai spune fata cu ie.
Nu vrea să pară o cunoscătoare sau o colecționară, este doar o pasionată care învață în fiecare zi câte ceva despre istoria noastră cusută în fir de borangic sau mătase, care extrage din cochetăria feminină traiectorii de urmat. Christine Cioboată este fata cu ie.
Citește și:
VIDEO/ DJ Sorin Lupașcu, de la discotecile comuniste, la cluburile de azi: „Sunt melodii care nu mor niciodată”