Chuck Norris l-a amenințat pe Alexandr Lukaşenko. Într-o înregistrare, postată pe YouTube, starul în vârstă de 80 de ani i-a cerut liderului de la Minsk să oprească represiunile asupra manifestanţilor, în caz contrar îl va face să plângă. Mesajul video a devenit viral pe internet.
În clipul, postat pe YouTube, Norris nu a menționat numele lui Lukashenko. În schimb, el s-a referit la el ca „Sasha Zero-Procente”, un fel de glumă derivată din „Sasha Trei-percente”, porecla pe care activiștii i-au dat-o peședintelui Lukashenko și care face referire la adevăratul procent din populație care l-a votat.
„Aș vrea să mă adresez lui Sașa, cunoscut ca „Sașa zero procente”. Știi, că în timp ce eu tai ceapă, plânge ceapa. Așa că dacă nu încetezi, eu voi veni la una din reședințele tale și te voi face să plângi”, a afirmat actorul.
Chuck Norris a folosit, de asemenea, sintagma „Mister Cockroach”, un termen creat de adversarii lui Lukashenko pentru a se distra la adresa mustaței sale.
Videoclipul bizar se pare că a fost realizat prin intermediul platformei online „Cameo”, care permite utilizatorilor să plătească pentru „mesaje personalizate” de la diverse vedete. Potrivit site-ului, un mesaj de la Chuck Norris costă 300 de dolari.
Bielorusia se confruntă cu proteste în masă după ce Lukashenko a fost acuzat de opoziția de măsluirea voturilor de săptămâna trecută pentru a fi reales pentru un al șaselea mandat în funcție. Furia împotriva autorităților s-a intensificat abia după ce poliția a răspuns manifestanților cu o forță brutală.