Acest program de sprijin, inițiat în urmă cu patru ani, a avut doar un impact limitat, mai ales după intrarea în conflict a forțelor armate ruse alături de Bashar al-Assad în 2015, au declarat oficiali americani cotidianului, sub acoperirea anonimatului.


CITEȘTE ȘI… Culmea plagiatului. Un celebru europarlamentar român a scris un roman de dragoste cu pasaje de pe Wikipedia


Președintele Donald Trump a luat această decizie, în urmă cu aproape o lună, după o întâlnire cu șeful CIA, Mike Pompeo, și consilierul pentru securitate națională, generalul H.R. McMaster, susține Washington Post.

CIA nu îi mai sprijină pe rebelii sirieni, împotriva lui Bashar al-Assad. Casa Albă și CIA nu comentează decizia

Această decizie intervine în timp ce SUA și Rusia au negociat un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, vizând o parte a zonei unde operează rebelii.

Eliminarea acestui program destinat sprijinului pentru rebelii sirieni reflectă interesul președintelui american „pentru găsirea de modalități de a lucra cu Rusia” și o „recunoaștere a limitelor influenței Washingtonului și voinței de a-l înlătura pe Assad de la putere”, mai spune sursa citată.

Fostul președinte Barack Obama a aprobat acest program de ajutor, în 2013, când diferite grupuri de rebeli căutau un sprijin extern în cadrul unei revolte generale împotriva regimului sirian.

Acum, după această decizie, Casa Albă și CIA nu a făcut niciun comentariu.

CIA nu îi mai sprijină pe rebelii sirieni, împotriva lui Bashar al-Assad. Mii de combatanți rebeli au fost instruiți și înarmați

Angajamentul SUA a rămas ambiguu, din cauza îndoielilor Washingtonului asupra capacității rebelilor de a-l răsturna pe Bashar al-Assad și priorității acordate luptei împotriva grupării Stat Islamic.


CITEȘTE ȘI… Noi acuzații grave la adresa preotului Pomohaci. A sechestrat un tânăr în mașină și i-a cerut să…


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News