ComenteazăComuna Solonț din județul Bacău are în componență și satul Cucuieți. Valentin Gâlcă, zis Cicică, nu este din Cucuieți, dar cu siguranță este cel mai „cucuiet” locuitor al comunei. Își dorește să fie numit simplu „Regele Comunei” sau „al Pădurii”. Tunează mașini, motociclete, biciclete, roabe, ATV-uri cu orice găsește la îndemână, de la capace, sticle, bare de fier, le dotează cu casetofoane și televizor, face vaze, icoane cu Arsenie Boca. Împletește, coase la mașină, crește orătănii. Adică „orice, orice”, cum tot repetă, la fiecare frază.
„Pe Cicică îl cunosc și gâștele, n-aveți cum să-l ratați, întrebați orice om și vă îndrumă”, sunt primele indicații pe care le primim.
Și îl găsim mai spre capătul satului, așteptându-ne cu toate podoabele aurite sau argintate la gât și cu inele ochioase, cu pietre colorate, pe degetele muncite. „Îmi plac bijuteriile”, explică precipitat. Dar înainte să ne arate ce produce el, trebuie să mergem la primărie și un funcționar să participe la interviu. Fiindcă el e un om al comunei, nu orișicine și nu vorbește fără o autoritate. „Eu dacă aș avea bani, aș dona și la biserică și la primărie. Oricum e o comună frumoasă a noastră. Avem și primar tânăr, și vice tânăr. Fonduri, nu prea sunt fonduri, că ar mai face săracii, dar nu prea sunt fonduri!”, și-a motivat mai târziu complicitatea. Un strop de recunoaștere din partea primăriei pentru Cicică n-ar strica. De la primărie am primit doar un polițist local pe post de martor care de altfel a fost și șoferul nostru când am scos la plimbare decapotabila lui Cicică, prin satul alintat de o ninsoare blândă. Pe ritmuri vesele de muzică populară. Românește.
Cine este Cicică? Un bărbat de 50 de ani care și-a crescut singur, la țară, doi copii care acum sunt mari și plecați în străinătate, un om care crede că doar din muncă poți să trăiești, un personaj care ar putea fi oricând imaginea unei campanii de reciclare pentru că găsește o utilitate și pentru un capăt de ață. La Cicică în curte nimic nu se pierde. Un capac, o bară ruginită, o bucată de material, niște paiete, câteva franjuri, toate devin ornamente pe noile sale mașinării. Niște rumeguș turnat cu aracet dă farmec unei sticle din plastic pe care unii le aruncă. O bucată de hârtie igienică devine o floare artificială din mâinile lui Cicică. Poți oricând să te îndoiești de simțul lui estetic, dar nu și de inima pe care o pune în orice face.
Cicică din Solonț: „Acum am scos decapotabila prima dată”
Începem turul parcului său tematic cu decapotabila Opel pe care a branduit-o pe alocuri cu semnul BMW scos de pe internet și plastifiat. „N-am avut bani de BMW-eu”, zice bărbatul, așa că nu a stat ca alții să viseze toată viața și să crească frustrări. Și-a făcut singur un fel de BMW. „Aceasta este mașina pe care acuma am înscris-o. Am cumpărat-o din vară. De mine e modificată. Aicea e o tablă pe care am pus-o pe spate, vine de la o cutie de vopsea. Aceasta este o marcă de BMW-eu, plastifiată. Am tras-o la xerox, am băgat-o, am plastifiat-o. Asta am găsit-o undeva pe drum de la o firmă și am pus-o. Aici este erelon pus de mine, tot, în șuruburi, tot, modificat. Aici e un difuzor pentru nunți. Aici cântă”, ne este cel mai explicit ghid bărbatul.
Cât de tare cântă, auzim în scurta plimbare pe care o facem în sat. E prima oară când scoate mașina la stradă după ce a înregistrat-o. Și cum el nu are încă un carnet de conducere, polițistul local ne este șofer. „N-am scos mașina de când am înscris-o pe 15 ianuarie că am zis că vreau s-o sfințesc. Nu v-am explicat. Și aici vine o tabletă. Tabletă mare, tre să-mi vină, și aici când cântă muzica mai și văd. De exemplu, pentru când o închiriez, că mașina asta va fi închiriată numai la nunți”, vine cu explicații suplimentare și mai apasă cu degetele împodobite de inele de aur câte un buton.
Pe Opelul BMW-izat a mai pus câteva paiete de la o rochie, niște perne făcute dintr-o cuvertură, tetiere ornate cu bucăți de mușama.
Scuter cu girofar, sanie cu televizor
Trecem la scooterul realizat de el. A fost tras pe dreapta iarna, dar o să-i facă reparațiile necesare și îl scoate la șosea cu prima nuntă de primăvară.
În curte are o cabină de ATV. Restul ATV-ului l-a vândut fiindcă la fel, nu-l putea conduce fără carnet. Dar cabina a păstrat-o și a înfrumusețat-o. „Ăsta-i termopan, iar aici sunt niște bare puse de la o mașină de la o Dacie. Îs puse de ornament, girofarul e cumpărat de mine, aici e o antenă de la o mașină și aici e un lighean”, spune bărbatul.
Trecem la un alt capitol. Cicică lucrează și vaze, icoane, ploști, lustre, toate prin tehnici speciale. „Sticlă-sticlă, damigeană de sticlă, îmbrăcată în coajă de stejar: aracet, hârtie igienică și rumeguș și fac așa cu furculița. Și după aceea le dau cu lac”, dezvăluie din secrete. Iar la plosca de vornici pregătește niște culori ochioase „vernil sau mov deschis”.
În afara improvizațiilor, bărbatul se pricepe și cu firele, puțină electronică, ceva mecanică. Toate învățate de drag. „Mai visez noaptea, mă mai gândesc ce mai pot să mai fac. Doar inspirația vine din muncă. Faci una, faci alta, pe urmă faci alta. N-am cum să le stric pentru că fac cu plăcere, din dragoste și n-am cum să stric că am răbdare”, mai spune Cicică.
Cicică a bifat triada vieții: a plantat și pomi, că așa e la țară, a făcut și copii, doi, și-a înălțat singur o casă cu două etaje. E gospodar. Și cum nu vrea să intre în politică pentru vreo funcție de demnitate publică, „Regele comunei” e un titlul neadjudecat care i se potrivește. O spune și numărul de la mașină: REG.
După plimbarea cu decapotabila prin frigul iernii și turul dinamic al curții sale creative, am rămas cu aceeași întrebare. Cine este totuși Cicică? Simplu. Unul dintre cetățenii fără de care România n-ar mai fi așa interesantă.