Școala începe peste patru zile și pandemia a schimbat regulile, dar a arătat și mai pregnant problemele, lipsurile și nevoile din sistemul de învățământ. Specialiștii europeni în educație au mai adăugat un semnal de alarmă: România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de elevi care revin unui învățător, cu 19,5, față de 13,6 media în celelalte state membre UE.

”În mod sigur, acest lucru este îngrijorător. Sigur, fiecare părinte își dorește o educație de calitate. Nu poate fi vorba de calitate, atât timp cât factori matematici și de bun-simț sunt încălcați. Precum într-o ciorbă, oricât de gustoasă, am mai adăugat niște polonice de apă. Despre asta este vorba atunci când elevii sunt într-un număr mare”, a spus Viorel Dolha.

El a explicat că 19,5 din raport este media în România și la aceasta s-a ajuns pentru că sunt foarte multe clase cu peste 30 de elevi.

”Asta, în mod clar, face ca să-i vină rândul unui elev să spună ceva, într-o oră, poate câteva secunde. Este deprimant”, a mai spus Viorel Dolha.

În țara noastră, știți că legea nu e decât ca să fie în Monitorul Oficial. În țara noastră, tot timpul au fost praguri. A fost numărul 25 maxim de elevi într-o clasă, acum 22, dar nici vorbă se se respecte asemenea lucru.

Viorel Dolha, președintele Asociației Învățătorilor din România:
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

”Pentru a se putea respecta, este nevoie să fie prevăzut și ce se întâmplă dacă se trece de limita aceea legală și scrisă că ar fi limită, dar la noi nu se întâmplă nimic”, a adăugat Viorel Dolha.

Întrebat de ce în România nu sunt suficienți învățători, acesta a oferit un răspuns tranșant: ”Pentru că nu se dorește lucrul acesta. Nu se dorește, din cauza bugetelor școlilor”.

Referitor la modul în care se vor desfășura orele de curs în condiții de pandemie, acesta a spus că ”nu poate fi vorba de calitate”.

Viorel Dolha a vorbit și despre cât de pregătiți sunt învățătorii să predea online.

”Nu au fost învățați să predea online la nivelul serios și organizat, nu toți. Lucrul acesta trebuia făcut din primăvară, să fie obligatoriu inclusiv ca profesorul care învață să fie testat”, a afirmat Dolha.

Viorel Dolha a avertizat că ar putea exista situații în care cadrele didactice vor fi nevoite să nu respecte măsurile impuse de autorități: „La unele clase, ar putea să fie nevoie ca învățătorul să vină să-i ia mâna copilului sau să-i ia caietul”.

Acesta a precizat că țările din Occident au găsit o soluție pentru astfel de cazuri: „Învățătorul sau profesorul își pune, pe lângă mască, vizieră și se poate apropia de copil”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI