Întrebat la BBC Radio 4 dacă este periculos să înveți să trăiești cu coronavirusul, dr. Bruce Aylward a atras atenția că este vorba despre „un virus foarte periculos”.

„Dacă ne uităm la situația de astăzi, există încă două milioane de cazuri raportate, peste 5.000 de decese zilnice, în acest moment”, a declarat consilierul directorului OMS.

Cifrele sunt absolut uluitoare și ar trebui să învățăm să trăim nu doar cu acest virus, ci și cu ceea ce ar trebui să fie o povară inacceptabilă a bolii, un număr inacceptabil de decese în fiecare zi, mai ales când există instrumente pentru oprirea sau cel puțin pentru încetinirea, gestionarea și controlarea acestei situații.

Dr. Bruce Aylward, consilier principal al directorului OMS:

În acest context, oficialul OMS a subliniat că protejarea întregii lumi este esențială și că sunt necesare investiții de 16 miliarde de dolari pentru a ieși din „faza acută” a pandemiei.

„Par mulți bani, dar este mai puțin decât pierde lumea în fiecare lună în acest moment”, a adăugat dr. Bruce Aylward.

De altfel, un apel similar a venit miercuri și din partea șefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a transmis printr-un comunicat că „știinţa ne-a oferit instrumentele” necesare pentru a lupta împotriva pandemiei, iar „dacă acestea sunt distribuite în mod solidar pe plan mondial, atunci vom putea să punem capăt COVID-19 ca urgenţă sanitară mondială în acest an”.

Cele mai multe state ale lumii s-au confruntat în ultimele luni cu creșteri în ritm îngrijorător ale numărului cazurilor de infectare cu coronavirus, pe fondul răspândirii tulpinii Omicron, care este extrem de contagioasă.

Numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate la nivel mondial de la debutul pandemiei a depășit 400 de milioane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News