Cimitirul din București cu cele mai multe morminte pentru victimele de COVID. „Aici a ajuns toată durerea”

Pe aleea principală a Cimitirului Străulești II e umbră și câteva păsări cântă printre copaci. Liliacul plantat peste tot, printre morminte, e aproape trecut. Pe aceeași creangă vezi ciorchini pictați în mov și alții uscați, maronii, într-o metaforă subtilă a ciclurilor vieții.

La capătul aleilor, în sectorul 44E, pe partea dreaptă, este parcela rezervată mormintelor celor care au murit de Covid-19 de la începutul pandemiei. 2020 și 2021 scrie pe crucile aliniate în șiruri lungi de zeci de metri. Mormanele de pământ răscolit, care n-a avut timp să se așeze, amintesc de tranșeele războaielor.

209 gropi, cu câte 3 metri pătrați pentru fiecare. 

Lângă cruci ortodoxe sunt plachete scrise în arabă. „Noi avem aici toate confesiunile, nu facem nicio diferență”, explică Ioana Bușu, administratora Cimitirului Străulești II.

Lucrează de 20 de ani în cimitir, dar nu-și amintește să fi avut un an mai greu. „Aici a ajuns toată durerea. Noi aici a trebuit să-i înțelegem pe toți. Indiferent că au fost tineri, au fost bătrâni, pentru toți e o durere”, spune femeia.

Recomandări

Motivele invocate de judecători pentru care Laura Crișan și complicii săi au fost eliberați din arest în dosarul asasinatului cu bombă de la Arad

Când a izbucnit pandemia, i-a fost frică. Pentru ea și pentru familie, apoi pentru prieteni și colegi. „Cine spune că nu-i e teamă minte”, proclamă scurt. Un calcul simplu al anilor de pe cruci arată că majoritatea morților au avut peste 40 de ani. Adică aproape de vârsta medie a majorității personalului din cimitir. Tinerii preferă să sape șanțuri pentru cabluri decât pentru morți.

Cu 13% mai multe înmormântări în Străulești

26 de ani avea Nicolae Ciupitu când a devenit gropar la Străulești. „E o muncă mai sinistră, periculoasă, stresantă. Dar eu n-am avut încotro”, spune bărbatul azi, la 23 de ani distanță.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: Ce cred românii despre dezbaterile electorale

Anul pandemiei a venit cu noi rigori: un echipament de protecție greu de suportat și, până recent, morții nu au putut fi ținuți la capelă, erau duși direct la groapă. Tot timpul jelirii a fost trunchiat, despărțirea a devenit mai scurtă, mecanică. Pentru unii, numai groparii au fost cei care au rostit la groapă un „Dumnezeu să-l ierte”.

În cimitirele de stat, locurile nu se vând, se concesionează pe șapte ani și taxele sunt de la 8 la 22 de lei. Pentru concesionarea pe termen nelimitat, taxele care se adaugă sunt între 45 și 308 lei.

Străulești II a fost cimitirul cu cei mai mulți morți de Covid din București. Au adăugat 209 înmormântări la media anuală cam de 1.500. Adică au avut o creștere de 13%. Au fost multe victime de Covid înmormântare și în cimitirele Buzești, Pantelimon și Bellu. De la începutul pandemiei, 1.554 de morți de Covid au fost îngropați sau incinerați de Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane.

Recomandări

Ce s-a ales de afaceristul Jenică Ioniță, fost partener cu Dragoș Băsescu și omul oligarhului rus Oleg Deripaska în România. Execută 14 ani de pușcărie în China

Restul victimelor de Covid din București, din totalul de 2.148 de la începutul pandemiei, au fost îngropate fie în cimitire parohiale sau private, fie în alte localități. La Străulești II au fost zile cu patru înmormântări de Covid, la care se puteau adăuga, în medie, alți patru morți din alte cauze.

Cimitirul lumii ar fi avut 10.000 km pătrați doar pentru morții de Covid

În alte părți ale lumii, moartea cauzată de pandemie a paralizat sisteme. În India, cu peste 4.000 de morți pe zi, crematoriile au rămas până și fără lemne, iar rugurile ardeau fără încetare. În Peru, familiile au început să sape gropi în propriile curți pentru cei dragi răpuși de boală fiindcă cimitirele nu mai aveau locuri. La Roma, în capitala Italiei, cel mai mare cimitir, Prima Porta, nu mai poate face față cererii și există familii care nu și-au putut îngropa încă morții din ianuarie. În Brazilia, la Cimitirul Vila Formosa, la început de aprilie, groparii au săpat zi și noapte ca să facă față celor o sută de morți pe zi.

La nivel mondial, 3,43 de milioane de oameni au murit. Dacă pentru fiecare s-ar fi alocat un mormânt de 3 metri pătrați, cimitirul lumii ar fi avut o suprafață de peste 10 mii de kilometri pătrați, cam cât suprafața Libanului sau a Ciprului. 

Doliu în combinezoane albe

Groparul Nicolae Ciupitu se dă la umbră și își pune echipamentul alb. Cultura noastră asociază doliul cu negrul, însă în istorie, și albul a fost culoare acceptată a durerii ultimului drum. Cei patru gropari care trebuie să poarte sicriul își așază glugile unul altuia, își potrivesc vizierele. Se vede că au făcut asta de zeci de ori.

Te îmbraci, te dezbraci din oră în oră, de câte ori vine câte un mort de Covid. Ne-am îmbrăcat și dezbrăcat și de patru ori pe zi. Cu boala asta a trebuit să fim mult mai atenți, cu echipamente care sunt incomode.

Nicolae, gropar:

„A fost un an greu, cu frica și că ne îmbolnăvim de Covid, cu echipamentul de protecție, mănuși, combinezoane. Ne e frică de moarte. Când auzi că te duci și mori din boala asta… Noi suntem și expuși…”, spune și Matei Vasile, tot gropar.

În starea de urgență, la înmormântări participau doar opt persoane. Copii, frați, rude apropiate care se aflau atunci în carantină nu au putut să-i însoțească pe cei dragi pe ultimul drum. „Fiecare are o poveste a lui și nouă ne-o spune permanent: cum a murit, cum s-a îmbolnăvit, absolut tot. Multe momente în care n-am mai putut să-mi stăpânesc lacrimile. Când vezi copii care au murit de Covid, te doare, știind că și tu ai copii. Dacă era copilul tău în situația aceea?”, spune Ioana Bușu.

Ea a trecut prin boală. Nu a fost o formă gravă cât să ajungă la spital, dar când a primit rezultatul testului a început să plângă. „Apoi m-am întărit. A devenit și asta ceva normal.”

Nu credeau în Covid nici când își duceau oamenii dragi la groapă

Chiar și când și-au condus oamenii dragi pe ultimul drum răpuși de virus, oamenii n-au scăpat de conspirații. „Destul de greu și pentru familii, vă dați seama, să îngroape pe cineva drag și să nu poată să participe la înmormântare sau la slujbă. Plângeau, dar mulți nu credeau că e adevărat, știți cum se speculează. Unii cred, alții nu”, spune groparul.

„Văzând mereu cazuri-cazuri, având și cunoscuți care au fost bolnavi de Covid, noi credem și cu atât mai mult încercăm să ne ferim”, îl completează șefa lui, Ioana Bușu.

În cimitir, teama de moarte se simte diferit

Când oamenii aud că lucrează la cimitir, fac un pas în spate. Moartea, deși o certitudine, nu e ceva ce oamenii acceptă ușor. Specialiștii asociază tanatofobia, teama de moarte, și cu dezvoltarea societății care ne oferă astăzi mai multă predictibilitate, condiții de trai mai bune și, implicit, o speranță de viață mai mare.

Un studiu realizat de Universitatea din Oxford acum patru ani arată că cei mai împăcați cu ideea de sfârșit sunt ateii și persoanele foarte religioase. Cei din profilul de mijloc acceptă mai greu moartea. Teoria managementului terorii este denumirea științifică a conflictului interior constant din om, între dorința de a trăi și certitudinea morții. Ioana Bușu crede că locul de muncă i-a potolit această luptă.

Nu îmi mai e teamă de moarte. Mi-a fost teamă la început când m-am angajat, era ceva sinistru, dar m-am obișnuit. Moartea e ceva normal și toți vor ajunge aici.

Ioana Bușu:

Nu pentru toți întâlnirea zilnică cu moartea e un panaceu pentru frică. Groparul Nicolae Ciupitu, aflat în pragul împlinirii unei jumătăți de secol, este mai îngrijorat. „Nu vedeți că acum la 50-60 de ani deja ești pe moarte? Știm că și noi o să murim, că o să ne vină timpul. De moarte nu scapă nimeni, dar tot te temi. N-ai cum să te ferești, doar să te rogi să fie cât mai târziu.”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro