Produse în China, consumate în Europa sau SUA și abandonate în Chile, unul dintre cei mai mari importatori de haine second-hand din America Latină. Așa poate fi descris pe scurt circuitul hainelor second-hand, unul care, de multe ori, se încheie în deșertul Atacama.

În acest an, aproximativ 29.000 de tone de îmbrăcăminte uzată au fost aduse în zona de liber schimb din portul Iquique, potrivit directorului general al asociației antreprenorilor locali.

După ca hainele sunt descărcate, 50 de importatori le preiau, sortează și vând cele mai bune piese. Tot ce rămâne ajunge în deșert. Iar de cele mai multe ori se întâmplă că 50% din marfa adusă să fie aruncată.

Zeci de tone de haine, aruncate zilnic în deșert

Potrivit unor estimări, 20 de tone de haine vechi sunt aruncate zilnic în deșertul Atacama. Iar acest lucru se întâmplă de mai bine de un deceniu.

Locuitorii din orașul Alto Hospicio sunt cei afectați direct. În apropiere de locuințele lor, îmbrăcămintea este din când în când incendiată, ceea ce înseamnă un aer greu de respirat.

La ultimul incendiu, pompierii s-au luptat zile întregi să-l stingă, dar muntele de deșeuri a mocnit zile întregi.

Cimitirul modei din deșert. Locul care a devenit groapă de gunoi pentru îmbrăcămintea second-hand
O femeie caută haine în grămada aruncată în deșert
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Potrivit ofițerului Gărzii de Mediu din Alto Hospicios, Edgar Ortega, orașul abia face față situației. Doar cinci inspectori sunt angajați să-i prindă pe cei care aruncă hainele vechi în deșert. 

Deoarece îmbrăcămintea nu este declarată ca deșeu textil, nu este clar cum am putea elimina importul de mărfuri second-hand. Atât timp cât autoritățile nu rezolvă asta, nu se va schimba situația.

Edgar Ortega:

Ce soluții există

Această situație aparent fără ieșire este un fenomen neașteptat în Chile, unul dintre statele progresiste în America Latină.

În principiu, legea obligă companiile să aibă grijă de gunoiul pe care îl generează, însă acest lucru nu se întâmplă.

De aceea, locuitorii din Alto Hospicio au înființat un grup de lucru cu Ministerul Mediului pentru a include îmbrăcămintea uzată în această lege. Unele companii au început deja să se gândească la cum pot folosi hainele uzate. De exemplu, compania Ecofibr produce material izolator din haine vechi, procesând zilnic trei tone de deșeuri pe zi. 

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI