„Și la București era vorba de un copil cu cerințe educaționale speciale. Elevii cu CES trebuie să fie în prima linie din perspectiva atenției pe care o acordă consilierii școlari. S-a întâmplat exact cu cei care trebuiau să fie mai mult decât oricare dintre elevi în centrul atenției. Sunt cazuri foarte grave, foarte triste. Mă îngrijorează lipsa de înțelegere a unor colegi pentru astfel de fapte”, a explicat Sorin Cîmpeanu, marți, într-o intervenție la Digi 24.
„Am avut mai multe astfel de situații și din păcate suntem nevoiți să dăm sancțiunile cele mai drastice pentru a înțelege toți că este vorba de un lucru foarte serios. Azi, la Timișoara, conducerea liceului a fost demisă și directorul, și directorul adjunct”, a mai precizat ministrul.
De asemenea, ministrul a mai spus că în astfel de cazuri consilierul școlar are un rol extrem de important.
„Nu au acordat suficientă atenție bullying-ului pentru că există o predispoziție de a lua lucrurile în ușor. Este discutabil un fapt, consilierul, am raportul de la ISJ Timiș, nu și-a făcut datoria. Consilierul școlar nu este subordonat nici directorului, nici inspectorului, este de sine stătător. Este vorba de un viciu de organizare”, a mai precizat ministrul educației.
Reacția ministrului vine după ce conducerea unui liceu din Timișoara a fost demisă după ce o adolescentă cu nevoi speciale a fost agresată de alte două colege. Profesoara care trebuia să îi supravegheze pe elevi este cercetată disciplinar.
Sorin Cîmpeanu a vorbit și despre cazul elevului de clasa VI-a din București care s-a aruncat pe geam, după ce ar fi fost bătut și umilit de colegi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro