Şi alţi părinţi aşteaptă dreptatea

”Ne luptăm cu morile cu vânt, cu birocraţia, cu legile care au fost scrise, dar nu sunt respectate. Pe mine nu m-a mulţumit absolut deloc sentinţa dată de judecători. Amenzi sau închisoare cu suspendare pentru 6 bebeluşi morţi. Şase suflete nevinovate care au plătit un preţ mult prea mare pentru neglijenţa şi nepăsarea unora… nu pot să-i numesc oameni”, spune Georgiana Bostan, mămica lui Constantin Daniel, un alt bebeluş mort în flăcările iadului de la Giuleşti.
”Au trecut cinci ani şi vinovaţii sunt încă liberi. Este blând dacă spun că totul e o mare bătaie de joc. Dreptate nu s-a făcut şi oricum nimeni nu poate plăti preţul corect pentru suferinţa noastră”, ne-a mărturisit Irina, altă mămică îndoliată.
Sâmbăta trecută, femeia i-a făcut pomană de cinci ani micuţului Ştefan, pierit şi el în incendiu. Spune că nici nu mai are lacrimi să plângă. I se pare nedrept tot ceea ce s-a întâmplat încă din ziua tragediei.

Şase familii, îndoliate de incendiul de la Giuleşti

Duminică se împlinesc 5 ani de când şase nounăscuţi au pierit în urma unui incendiu care a mistuit salonul de Terapie Intensivă al Maternităţii Giuleşti din Bucureşti. Cei 11 bebeluşi aflaţi în incubatoarele din “salonul groazei” au fost scoşi din infern după mai bine de 20 de minute de la izbucnirea focului. Pentru şase dintre ei însă a fost prea târziu. Cei cinci supravieţuitori se luptă şi în ziua de azi cu sechelele lăsate de flăcările mistuitoare.

Urmărește-ne pe Google News