Patru frați cu vârste de 2, 4, 5 şi 13 ani și un copil de 11 ani, o rudă care era în vizită, au murit în incendiul din Bullhead City, la 160 km sud de Las Vegas.

„Tatăl copiilor a declarat anchetatorilor că a fost plecat timp de aproximativ două ore și jumătate pentru a cumpăra alimente şi cadouri de Crăciun”, a precizat poliţia americană, într-un comunicat.

Ancheta preliminară a constatat că incendiul a pornit de la intrarea de la parter, „făcând cel mai probabil imposibilă ieşirea în siguranţă din locuinţă a copiilor aflaţi în dormitorul de la etaj”, au precizat autorităţile.

Toate cele cinci victime au fost găsite în acelaşi dormitor de la etaj. Se pare că focul şi-a croit drum pe singura scară a casei, blocându-le calea de scăpare.

Martorii au descris vecini frenetici care au adunat furtunuri şi scări în încercarea de a lupta împotriva incendiului.

„Am deschis uşa garajului, iar băieţii scoteau lucruri afară”, a declarat un martor pentru postul local de televiziune KTVK, afiliat CBS News.

„Cu cât ne apropiam mai mult de uşă, fumul începea să intre în garaj şi îi sufoca pe oameni”, a adăugat acesta.

Vecinii nu ştiau că se afla cineva în casă, a adăugat el. Dacă ar fi ştiut, el a spus că ar fi încercat o salvare.

Poliţia spune că nu erau adulţi acasă când a izbucnit incendiul.

Un priveghi este planificat într-un parc local pentru miercuri seara, iar o campanie GoFundMe a strâns peste 14.000 de dolari până marţi pentru a ajuta familiile să acopere cheltuielile de înmormântare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News