Cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, se jucau într-un parcul din Roșcani, unde era organizată o adunare publică. La un moment dat, un șofer a pierdut controlul mașinii care a intrat în mulțime și i-a spulberat pe minori.
În fața polițiștilor, bărbatul aflat la volan a susținut că i s-ar fi blocat direcția, notează Agerpres.ro.
Trei dintre copiii răniți au fost transportați la Spitalul Județean Galați, unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, fiind transportat în stare gravă cu elicopterul la unitatea medicală. Alți doi minori au fost internați la Spitalul din Târgu Bujor.
Potrivit sursei citate, șoferul de 41 de ani avea o alcoolemie de 0,99 la mie în aerul expirat, iar mașina avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată din 4 august.
„La testarea cu etilotestul a reieşit că şoferul avea o alcoolemie de 0,99 grame la mie alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării documentelor s-a constatat că ITP-ul autoturismului expirase pe data de 4 august 2018. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin.
Scena violentă a fost filmată de un martor. Vă avertizăm! Urmează imagini șocante!
sursă foto: Facebook
Citește și Colonelul Cătălin Paraschiv sau „bărbatul în alb”: „Brigada specială a intervenit doar după ce ni s-a transmis clar că sunt jandarmii călcați în picioare și sunt doi morți”