Davy Macias, în vârstă de 37 de ani, era însărcinată când a ajuns, în luna august, în stare gravă la spital, infectată cu COVID. Ea a fost intubată și a murit la o săptămână după ce medicii au adus-o pe lume pe fiica ei. Nu a apucat să-și vadă copilul.
Soțul ei, Daniel Macias, în vârstă de 39 de ani, a putut să-și vadă doar câteva zile fiica, întrucât și el era internat în stare gravă cu COVID. A murit pe 9 septembrie, la două săptămâni după ce soția lui a pierdut lupta cu virusul.
Cumnata lui Davy, Terri Serey, a spus că Daniel a ținut să-i pună fetiței un nume, fiindcă credea că atât el, cât și soția lui vor ieși cu viață din spital și o vor duce pe cea mică acasă, la ceilalți patru copii pe care-i aveau împreună – cel mai mare are 7 ani, iar cei mai mici, înainte de nașterea mezinei, doi.
„Daniel a fost suficient de bine pentru a-mi trimite o fotografie cu bebelușul. Dar acesta a fost ultimul mesaj pe care l-am primit de la el”, a declarat Serey pentru The Washington Post.
Starea lor s-a degradat rapid
La începutul lunii august, întreaga familie a fost infectată cu COVID. Copiii s-au vindecat rapid, însă simptomele s-au agravat doar pentru Davy, care a mers la spital pentru tratament.
În mai puțin de o săptămână, Daniel a urmat-o. Davy era deja intubată. În această stare și-a adus pe lume bebelușul, prin cezariană, pe 18 august.
La aproximativ trei zile după nașterea bebelușului, și Daniel a fost intubat.
Cuplul era la doar câteva camere distanță la spital, iar Daniel „habar n-avea că soția a murit”, a spus Serey.
Serey a spus că Davy Macias nu a vrut să se vaccineze pentru că era însărcinată. Nu se știe dacă Daniel a fost vaccinat.
În prezent, copiii celor doi sunt îngrijiți de bunicii lor, părinții lui Daniel.
Cei mici nu au înțeles prea bine ce s-a întâmplat cu mama și cu tatăl lor și de ce nu se mai întorc acasă. După ce Daniel a murit, un consilier le-a explicat celor doi copii mai mari, de 7 și 5 ani, că părinții lor au plecat la îngeri.
Băiatul mai mare a înțeles situația, însă sora lui mai mică, de 5 ani, „încă o caută pe mami”, spune mătușa Serey.
Bunicii i-au spus lui Serey că toți copiii „petrec mult timp din noapte în căutarea mamei și tatălui”.
Erau căsătoriți de 11 ani
În iunie, Davy și Daniel au sărbătorit 11 ani de căsătorie. Davy lucra ca asistent medical, iar Daniel era profesor de școală generală.
Activitatea lor preferată era să aibă grijă de copiii lor și să petreacă timp cu ei. Deoarece Davy lucra deseori în tura de noapte, își petrecea timpul cu copiii ei în timpul zilei, iar contul ei de TikTok era aproape plin de filmulețe cu cei mici.
Pe măsură ce au început să circule știri despre moartea cuplului, Serey a spus că străinii i-au contactat pe ea și pe soțul ei pentru a-i întreba dacă ar trebui să se vaccineze. „Mă întrebau despre efectele secundare. Este interesant, pentru că oamenii vor ca și cineva să le dea răspunsul”, a spus Serey.
Femeia le-a răspuns că „nu cunosc pe nimeni care să fi murit din cauza vaccinului, dar știu oameni care au murit de COVID”.
Serey a spus că nu știe dacă Davy a regretat că nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului, dar a avut impresia că ea nu credea că se va îmbolnăvi grav. „Nu cred că ea a crezut cu adevărat că va ajunge într-o stare atât de gravă încât să-și piardă viața”, a mai declarat aceasta.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a cerut femeilor care sunt însărcinate să se vaccineze, deoarece studiile au arătat că serul anti-COVID nu crește riscul avorturilor spontane. Dimpotrivă, cercetările arată că gravidele nevaccinate se confruntă cu un risc mai mare de a dezvolta o formă gravă a bolii și de a naște prematur, dacă contractează virusul.
Foto: Instagram Davy Macias