UPDATE 20:10: Pompierii au scos pe rând din apă cei cinci copii care s-au înecat în râul Siret. Echipajele medicale de la fața locului le-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, a transmis ISU Bacău.

Este vorba de doi adolescenți de 14 ani, doi de 17 ani și unul de 18 ani.

Cei cinci se aflau la scăldat în râul Siret, pe raza comunei Filipești. Martorii au spus că au intrat în apă și nu au mai ieșit.

Potrivit G4media, care citează media locală, la scăldat au fost 7 adolescenți. Cei cinci care s-au înecat ar fi încercat, de fapt, să salveze doi copii, singurii care au scăpat cu viață.

„Cei cinci au făcut lanț uman ca să-i ajute pe cei doi care se aflau
în dificultate. Au reșit să-i salveze pe cei doi, dar au căzut ei în
vâltoare și s-au înecat”, ar fi relatat cei prezenți la fața locului.


ISU Bacău a intervenit într-o localitate din comuna Filipești, unde cinci copii au intrat în Siret să se scalde și nu au mai ieșit, informează Agerpres.

Cei cinci făceau parte dintr-un grup de șapte copii care au mers la scăldat. Copiii sunt căutați de pompieri cu ajutorul a două bărci şi un echipaj de scafandri.

La faţa locului se află pompierii băcăuani şi echipaje medicale de la SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

În sprijin se deplasează pompieri de la ISU Neamţ cu barca şi un echipaj SMURD, informează sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News