Directorul Colegiului Tehnic „Media” a sesizat poliția de proximitate după ce a surprins mai mulți elevi fumând în curtea liceului. Polițiștii care au sosit la fața locului au aplicat patru amenzi de 50 de lei, o amendă de 100 de lei și un avertisment liceenilor prinși că fumau.

„A fost o acţiune a poliţistului de proximitate. Faptul că ei sunt în mijlocul nostru ne ajută pe noi să impunem respectarea regulamentului, dacă dumnealor reuşesc să impună şi amenzi cu atât mai bine, pentru că sancţiunile pe care le dăm noi, scăderea notei la purtare sau avertisment, nu-i interesează”, a spus directorul unității de învătățânt, citat de stiri.tvr.ro.

În prima săptămână de când a intrat în vigoare legea antifumat, au fost aplicate 211 de amenzi în valoare de 38.500 de lei și 295 de avertismente pentru încălcarea legii. În București, un local din sectorul 2 a fost amendat cu 5.000 de lei pentru încălcarea legii.

Urmărește-ne pe Google News