În martie, când pandemia de coronavirus a izbucnit, toți jucătorii și membrii staffului tehnic și administrativ au fost testați, iar cinci fotbaliști și doi dintre colaboratorii antrenorului Quique Setien au ieşit pozitivi. Toți au fost asimptomatici, astfel că nu a fost nevoie de spitalizarea vreunuia, notează Eurosport.

În prezent, toți jucătorii au revenit la antrenamente și, deși a existat o oarecare îngrijorare cu privire la faptul că odată cu reluarea ședințelor de pregătire, acești fotbaliști ar putea fi mai sensibili la posibile accidentări, lucrurile se desfășoară absolut normal.

Campionatul spaniol, La liga, se va relua începând cu 11 iunie, iar primul meci programat va fi disputat între Sevilla şi Betis. Barcelona va juca prima partidă oficială sâmbătă, 13 iunie, pe terenul celor de la Mallorca, de la ora 22.00.

 
 

Urmărește-ne pe Google News