Attila Klaris (41 de ani), Bela Badari (32 de ani), Imre Duzs (34 de ani), Laszlo Schreiber (28 de ani) şi Ferenc Fabok (40 de ani), toţi cetăţeni maghiare, sunt acuzaţi de procurorii DIICOT Oradea că au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Din dispoziţia lui Klaris şi Badari Bela, liderii grupului, ceilalţi trei au preluat, de la cetăţeni sârbi, un număr de cinci societăţi comerciale, pe care le au folosit în activitatea infracţională. Astfel, în sarcina celor cinci se reţine că au evidenţiat în actele contabile ale acestor firme cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, precum şi facturi de achiziţie mărfuri din spaţiul intracomunitar, deşi în realitate mărfurile nu au fost livrate în România.
Se mai reţine că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de spălare de bani, prin creditarea societăţilor comerciale şi transferarea, în mod nelegal, din contul acestora, a sumelor de aproximativ 600.000 de euro, 300.000 USD şi 18.000.000 Huf, către alte societăţi, în scopul disimulării provenienţei ilicite a acestor fonduri. Prin faptele săvârşite, cei cinci au produs bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1.300.000 de euro. Cauza va fi judecată de Tribunalul Bihor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro