Cinci marinari români, aflaţi la bordul unui remorcher italian, au fost răpiţi sâmbătă de piraţii somalezi în golful Aden, relatează Corriere della Sera, în ediţia electronică. La bordul remorcherului se află 16 marinari, între care zece italieni, un croat şi cinci români. Remorcherul Buccaneer, de 75 de metri, care purta două barje goale, a fost capturat sâmbătă de piraţii somalezi în golful Aden, iar fregata Maestrale, a marinei italiene, se îndreaptă către zona unde a avut loc răpirea.

Primele informaţii indicau că remorcherul este american şi navighează sub pavilion italian, dar potrivit cotidianului La Repubblica, acesta aparţine companiei italiene Micoperi din Ravenna. Pentru moment nu există o cerere de răscumpărare, potrivit cotidianului italian.

 
 

Urmărește-ne pe Google News