Aşa s-au desfăşurat evenimentele

15:35 Avionul de tip BN2, ce aparţinea Şcolii Naţionale de Aviaţie, decolează de pe Aeroportul Aurel Vlaicu

16:00 Pilotul Adrian Iovan anunţă turnul de control de la Sibiu că va coborî sub 2.000 de metri pentru că nu are vizibilitate

16:15 Medicul Radu Zamfir sună la 112 şi anunţă că avionul în care se afla s-a prăbuşit

16:30 Ora la care avionul ar fi trebuit să aterizeze la Oradea
16.34 – Medicul Valentin Calu o sună pe Dana Safta, managerul Spitalului Elias. “Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir”, a spus el. Acesta i-a povestit că supravieţuitorii au dat foc obiectelor din bagajul său – papuci, halat, after-shave -, pentru a se putea încălzi”.
17.25 – Avionul a fost localizat în zona localităţii Fântânele din Cluj.
18.25 – Perimetrul stabilit de autorităţi este foarte mare, iar echipele de intervenţie nu pot găsi medicii şi echipajul din avion.
18.35 – Medicul Radu Zamfir le acordă primul ajutor celorlalţi pasageri răniţi.
19.00 – Un grup de localnici din zonă pleacă în căutarea avionului, iar după aproape două ore îi găsesc.
19.55 – La operaţiunile de căutare participă circa 200 de localnici din judeţele Alba, Bihor şi Cluj.
21.25 – Premierul Victor Ponta anunţă că răniţii au fost găsiţi.
22.03 – Pilotul Adrian Iovan şi medicul rezident Aurelia Ion sunt în stare critică.
22.35 – Un echipaj al SMURD Cluj încearcă resuscitarea Aureliei Ion.
22:57 – ISU Alba anunţă că una dintre victimele accidentului aviatic a murit. Este vorba de pilotul Adrian Iovan.
23.58 – Medicii declară decesul Aureliei Ion. Copilotul avionului este în stare critică, iar trei medici sunt în stare “medie spre gravă”.
01.30 – Ambulanţa cu medicul Radu Zamfir ajunge la spital în Cluj-Napoca.
03.30 – Ambulanţele cu ceilalţi răniţi ajung la spitalul din Cluj-Napoca.
REACŢIA ORANGE ROMÂNIA faţă de ACCDIENTUL AVIATIC din APUSENI, în care au murit DOI OAMENI
MĂRTURIA DUREROASĂ a unui SUPRAVIEŢUITOR: „Când am ajuns în salvare, parcă l-am luat pe Dumnezeu de picioare”
TOTUL DESPRE TRAGEDIA DIN APUSENI
Frumoasa studentă decedată în accidentul de la Cluj a postat pe Facebook un mesaj terifiant! Uite cum arăta tânăra!VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News