În total, 36 de conturi de pe rețelele de socializare au fost anchetate de unitatea de delicte informatice din Turcia, iar opt persoane au fost acuzate de răspândire de mesaje de ură. Cinci dintre ei au fost și identificați și arestați, a anunțat presa turcă.
Cel mai cunoscut nume de pe listă este cel al înotătorului olimpic Derya Buyukuncu, retras din activitatea sportivă din 2012 şi cunoscut pentru participarea sa la programe cu celebrităţi.
Înotătorul a răspuns sâmbătă cu un tweet sarcastic la mesajul preşedintelui turc, care le ceruse oamenilor „să se roage” ca să se facă bine.
„S-a îmbolnăvit de coronavirus şi vrea rugăciuni. Să stea fără grijă, că ne rugăm deja. Am început să pregătesc 20 de cutii cu halva, pe care le voi împărţi prin cartier atunci când va veni momentul”, a scris Buyukuncu tot pe Twitter, referindu-se la un obicei turcesc de a împărţi oamenilor dulciuri tradiţionale după o înmormântare.
Ulterior, tweetul a fost şters, însă „halva” a devenit un subiect în tendințe pe Twitter, atât pentru cei care și-ar dori să-l vadă mort pe preşedintele turc, cât şi pentru cei care critică această atitudine.
Buyukuncu nu a fost însă arestat de poliție, pentru că acesta nu se află în Turcia, potrivit presei turce.
Turcia are o lege privind insultarea preşedintelui, care presupune o pedeapsă cu închisoarea de la unu la patru ani. ONG-urile pentru drepturile omului au criticat în repetate rânduri legea, susținând că încalcă liberatea de exprimare.
În vârstă de 67 de ani, președintele Erdogan a anunţat sâmbătă că el și soția sa au fost testați pozitiv cu varianta Omicron, dar că nu au simptome severe.