O instanță din Arabia Saudită a luat luni această decizie, au transmis BBC și Digi 24. Numele condamnaților nu au fost făcute public.
Jurnalistul era un critic vehhement al regimului politic din
Arabia Saudită și a fost ucis pe 2 octombrie 2018, după ce a
pătruns în consulatul din Istambul pentru a obține câteva acte
necesare căsătoriei cu iubita lui, Hatice Cengiz. Aceasta l-a
așteptat ore în șir în fața clădirii, dar bărbatul nu a mai
ieșit viu de acolo, ci tăiat în bucăți.
El ar fi fost ucis de către o echipă de agenți saudiți.
18 persoane au fost arestate pentru uciderea jurnalistului, iar dintre acestea, 11 persoane au fost trimise în judecată, iar în cazul a cinci dintre acestea judecătorii au decis condamnarea la moarte, la cererea procurorului.
Identitatea acestora nu a fost dezvăluită și nici nu a fost precizat rolul lor în asasinat.
Uciderea sa a sporit tensiunile dintre Arabia Saudită și Turcia, în contextul în care președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat că autoritățile turce au înregistrări audio cu asasinatul.
Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a fost indicat ca fiind
cel care ar fi ordonat uciderea jurnalistului, însă a negat
vehement orice acuzație.
Erdogan a mai spus atunci că în timpul percheziționării
consulatului Arabiei Saudite de la Istanbul, autoritățile turce au
descoperit că în unele zone din clădire ar fi fost proaspăt
vopsite și că poliția ar fi găsit, de asemenea, și materiale
toxice.
„Pot fi auzite vocea sa şi vocile bărbaţilor care vorbesc în
arabă. Poţi să auzi cum a fost torturat şi apoi ucis”, a
declarat un oficial turc sub protecția anonimatului.
Khashoggi ar fi fost dus cu forța din biroul Consulului General
într-un alt birou din apropiere, unde a fost legat de masă.
Oficialul turc spune că pe înregistrare se aud țipetele disperate
ale jurnalistului. După ce trupul său ar fi fost tranșat, o dubă
neagră ar fi intrat în consulat pentru a lua rămășițele.
„Nu a existat nicio tentativă de a-l interoga. Au venit special
să îl ucidă”, a declarat oficialul turc.
L-au tranșat când încă era viu
Potrivit Hurriyet, pe înregistrare se aude și vocea consulului
saudit Mohammad Utaybi, care le spune asasinilor să îl ucidă pe
jurnalist în altă parte „sau altfel voi avea eu probleme”. În
replică, asasinii îi spun acestuia să tacă din gură „dacă
vrea să trăiască atunci când se va întoarce în Arabia”.
Khashoggi ar fi fost apoi injectat cu o substanță necunoscută.
Salah Muhammad al-Tubaigy, șeful echipei de legiști de la
serviciul de informații saudit, a foost unul dintre cei 15 cetățeni
saudiți care au aterizat la Ankara în toiul nopții, cu un avion
privat, aducând cu ei un fierăstrău, și care au plecat în
aceeași zi.
Oficialul turc susține că Tubaigy a început să tranșeze
corpul jurnalistului, după ce l-a injectat cu o substanță, în
timp ce Khashoggi era conștient încă. Potrivit Hurriyet, Khashoggi
a fost decapitat, iar Tubaigy i-ar fi tăiat și degetele.
Pe înregistrare s-ar auzi cum Tubaigy le recomandă celorlalți
asasini să asculte muzică. „De fiecare dată când fac treaba
asta îmi place să ascult muzică. Ar trebui să faceți și voi la
fel”, ar fi spus acesta.