Astfel, cei cinci pescari au decis ca toată captura de ton pe care o vor pescui să o doneze lucrătorilor din domeniul medical de la Centrul Honubulu din Straub și de la Centrul Reginei.
Pescarii au avut noroc, ei reușind să prindă doi pești a căror greutate totală a fost de 220 de kilograme.
Tonul a fost trimis unui distribuitor de fructe de mare, care a curățat peștele, l-a gătit și pregătit pentru 300 de porții. Peștele a fost trimis apoi lucrătorilor din cele două centre medicale.
“Personalul nostru de la Straub Medical Center a fost copleșit de sprijinul și generozitatea afișată pentru lucrătorii noștri care s-au aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei”
Travis Clegg, șeful administrativ al Centrului Medical Straub
“Această donație specială de pește proaspăt a fost una deosebită și apreciem munca grea și efortul depus în prinderea și pregătirea unei mese atât de minunate pentru echipele noastre”, a mai precizat acesta.
Unul dintre pescari a fost Kyle Nakamoto, producătorul executiv al emisiunii de scufundări Hawaii Skin Diver TV, care a declarat că el și echipa sa au fost inspirați să facă acest gest de un alt pescar local, Setsuo Todoroki, în vârstă de 104 ani, care prinde în mod regulat pești pe care mai apoi îi donează în scopuri caritabile.