Oficialii ambelor părți, inclusiv miniștrii-șefi, s-au acuzat reciproc că au provocat violentul incident.

Schimbul de focuri a urmat după luni de dispute tensionate între cele două state indiene privind frontiera comună.

Assam și Mizoram au o frontieră comună de 164 kilometri și ambele state contestă linia de demarcație.

Potrivit rapoartelor locale, schimbul de focuri s-a produs în Lailapur, un punct de trecere a frontierei disputat între cele două state.

Oficialii din cele două state se acuză reciproc de violență

Ministrul șef din Assam, Himanta Biswa Sarma, a scris pe Twitter că membrii poliției de stat au fost uciși de forțele de ordine din Mizoram „în timp ce apărau granița constituțională”.

Poliția din Assam a mai susținut că „răufăcători” din Mizoram au aruncat cu pietre și i-au atacat pe oficialii guvernamentali. Dar autoritățile din Mizoram au negat acest lucru.

Ministrul de interne al statului Mizoram, Lalchamliana, a declarat că polițiștii din Mizoram au răspuns „spontan” trăgând asupra unor polițiști din Assam după ce aceștia „au trecut cu forța” de un post aflat sub paza Forței Centrale de Poliție a Rezervei (CRPF), o „forță neutră”, desfășurată în zonă de guvernul federal.

Miniștrii șefi din cele două state s-au contrat pe Twitter, acuzându-se reciproc pentru violență și solicitând intervenția guvernului federal.

De-a lungul timpului, au mai avut loc dispute, uneori violente, între aceste state, dar este pentru prima oară când polițiștii s-au confruntat direct, trăgând unul în altul.

Conform rapoartelor, se pare că toți cei cinci polițiști uciși în confruntarea armată erau din statul Assam.

Din 1994, guvernul federal a încercat să medieze un armistițiu între cele două state, dar nu a reușit să realizeze prea mari progrese în acest sens.

Ministrul Afacerilor Interne, Amit Shah, ar fi vorbit luni cu miniștrii șefi din Assam și Mizoram – Himanta Biswa Sarma și Zoramthanga – și i-a îndemnat să asigure pacea de-a lungul frontierei aflate în dispută și să găsească o „soluție amiabilă” la problemă.

De la ce a pornit disputa

Mizoram și Assam, împreună cu alte cinci state, se află în regiunea de nord-est a Indiei, care se întinde de la Himalaya î până în câmpiile Bangladeshului și se învecinează cu jungla din Myanmar (Birmania) la est.

Sub dominația colonială britanică, dealurile Lushai, așa cum era cunoscut atunci Mizoram, făceau parte din Assam. Regiunea a obținut recunoașterea abia în 1972 – aproape trei decenii după independența Indiei – când a devenit o zonă separată administrată federal.

În 1987, a devenit un stat cu drepturi depline. Trei districte din Assam – Cachar, Hailakandi și Karimganj – împart o frontieră lungă de 164 km cu trei districte din Mizoram.

Zona împădurită este contestată în mai multe puncte, atât de Assam, cât și de Mizoram, care se acuză reciproc că au depășit linia de demarcație.

Primul conflict a izbucnit în 1994, ducând la mai multe runde de negocieri intermediate de guvernul federal. Dar ciocnirile sporadice au continuat. Tensiunile au crescut la un nivel fără precedent în octombrie 2020, când locuitorii din Assam și Mizoram s-au confruntat de două ori într-o săptămână. Cel puțin opt persoane au fost rănite, în timp ce oamenii supărați au incendiat colibe și mici magazine de ambele părți.

În centrul problemei a fost o „încercare de evacuare” efectuată de Assam de-a lungul unei părți contestate a frontierei – autoritățile din stat ar fi ars o fermă și recolte în zonă. Guvernul Mizoram a răspuns prin desfășurarea de trupe în zone despre care Assam susține că face parte din teritoriul său.

De asemenea, locuitorii din ambele state au blocat autostrăzile cheie, oprind tot traficul timp de aproape trei săptămâni până când guvernul federal a intervenit pentru a dezamorsa tensiunile.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News