ComenteazăCuprins:
După invadarea Ucrainei, numărul femeilor care s-au înscris în rândurile forțelor armate ucrainene a crescut enorm.
Peste 40.000 de femei luptă astăzi împotriva armatei ruse, potrivit autorităților de la Kiev.
Din păcate, în aceste circa 8 luni de război, multe dintre femeile care au pus mâna pe arme au fost ucise. Jurnaliștii platformei ucrainene Memorial au adunat informații despre cinci dintre femeile care și-au dat viața pentru Ucraina.
Cu durere în suflet, părinți, prieteni și colegi au refăcut pentru cititorii Libertatea portretul a cinci dintre femeile în uniformă care și-au dat viața pe front.
Ivanna Zarașciak, 37 de ani. Nu suporta s-o întrebi de ce s-a dus în armată
S-a născut la 7 iulie 1984 în regiunea Lvov. A fost crescută doar de mamă, iar educația de bază a primit-o de la bunică. În preajma nunții, viitorul său soț a murit, astfel că ea a decis, în 2020, să devină militar.
Ivanna Zarașciak a fost în Donbas timp de 9 luni, devenind un specialist în domeniul comunicării militare. Suna deseori acasă, vorbea cu rudele din sat. În zona frontului, insista să fie tratată la fel ca bărbații. Iar cel mai mult o supăra întrebarea: „De ce ai ales să vii în armată?”.
Credea foarte mult în victorie, însă pe 5 mai 2022 o rachetă rusească a țintit clădirea în care se afla. Ivanna murit la Siversk, în regiunea Donețk.
Mama sa a instalat o bancă lângă mormântul din regiunea Lvov. Ea vine aici de câteva ori pe săptămână și plânge. La fel, de fiecare dată când aude imnul Ucrainei lacrimile o doboară. Ivanna i-a lăsat mamei foarte multe tablouri. Îi plăcea foarte mult să deseneze.
Natalia Lugovska, 51 de ani. Nepoții nu știu că bunica nu mai este
Ca și Ivanna, Natalia Lugovska era din regiunea Lvov. Era fiică de militar. A început să lucreze imediat după absolvirea școlii: a fost vânzătoare la piață, apoi poștaș. S-a căsătorit și au venit doi copii.
La un moment dat a decis să devină psiholog și să ajute oamenii. Războiul din 2014 lansat de Rusia a fost o mare tragedie pentru familia ei. În 2018, fiul său Iurie a fost ucis.
De atunci, Natalia a înțeles că scopul vieții ei este să susțină militarii. Peste un an, în Donbas i-a fost ucis și ginerele.
Natalia decide să plece în regiunea Donețk și să se înscrie în regimentul Azov. L-a considerat un pas foarte important în viața ei.
În februarie 2022, Natalia se afla la Mariupol. După invazia rusă, regimentul Azov s-a retras în uzina Azovstal. A fost câteva luni și psiholog, și medic, și militar.
Deși uzina era înconjurată de militari ruși, Natalia nu părea descurajată. Făcea planuri cu fiica sa la telefon. Căuta să închirieze un apartament.
Nu a mai apucat. Pe 3 aprilie Rusia a bombardat intens uzina Azovstal. Natalia Lugovska a murit sub ruine. Nimeni nu știe unde se află trupul ei neînsuflețit. A fost decorată postmortem cu medalia „Pentru vitejie”, gradul III.
Nepoții ei nu știu că bunica nu mai este în viață. Sunt încă mici. Mama lor le-a spus că bunica Natalia se află undeva deasupra norilor. Rudele speră că, la un moment dat, vor reuși să o găsească sub ruine și să o înmormânteze creștinește în regiunea Lvov, din vestul țării.
Iulia Zubcenko, 27 de ani, medic militar în regimentul Azov. „Nu înțelegeam de unde are atât de multă lumină”
Iulia Zubcenko s-a născut pe 12 ianuarie 1995 în regiunea Kirovograd. Viața părea simplă: a devenit medic, s-a căsătorit în 2015 și a născut un fiu, Artem.
Dar nu e mereu simplu: după ce soțul o părăsește, tânăra este nevoită să-și crească de una singură copilul. Lupta de zi cu zi a făcut-o puternică, de aceea în 2020 decide să se înscrie în regimentul Azov din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei.
„Iulia era o persoană bună. O priveam și nu înțelegeam de unde are atât de multă lumină”, povestește pentru Libertatea prietena ei Natalia Bagrii.
Războiul a prins-o în Mariupol. Rudele o rugau să lase armata și să fugă peste hotare împreună cu copilul, care se afla la bunici. Ea a spus că rămâne să lupte pentru Ucraina.
Când la televizor erau prezentate știri despre militarii regimentului Azov înconjurați de ruși, mama o suna și plângea la receptor. Ea le răspundea părinților: „Trebuie să credeți în armata ucraineană! Trebuie să credeți că o să mă întorc acasă!”.
Rudele spun că Iulia niciodată nu a recunoscut că îi este frică. În perioada războiului, Iulia s-a împrietenit cu un alt militar ucrainean. Prietenia s-a transformat într-o adevărată iubire, ei spuneau că se vor căsători după încheierea conflictului militar.
Pe 8 mai, armata rusă a lovit cu rachete uzina Azovstal. Iulia Zubcenko murit sub ruinele unei clădiri industriale. După ce Iulia a murit, a fost ucis și iubitul ei.
Mama Iuliei a leșinat când a auzit că fiica nu mai este. Fiul Iuliei, Artem, a plâns câteva zile la rând.
În septembrie, Artem a împlinit 7 ani și a mers la școală, dar fără mama sa. Din când în când o roagă pe bunica să facă ceva magic pentru a o aduce înapoi pe pământ.
Olga Simonova, 34 de ani. Sportiva rusă care a ales să lupte de partea Ucrainei
S-a născut în 1988 în Rusia și a fost pasionată de sport – alpinism și karate. A reprezentat echipa națională a Rusiei la diferite competiții internaționale. După ce Crimeea a fost anexată de Rusia, ea a decis să vină în Ucraina și să se documenteze despre situația de acolo.
Apoi a hotărât să treacă cu arme și bagaje de partea Ucrainei, a învățat limba de la zero. În 2016, a semnat un contract cu armata, iar un an mai târziu a dobândit cetățenia ucraineană.
Era șofer de mașină blindată și participa alături de bărbați la cele mai grele lupte. Evita însă orice discuție despre Rusia, în afară de istoriile despre competițiile sportive.
În august 2022, Olga Simonova a fost ucisă în regiunea Herson. A trecut cu mașina peste un drum minat. A fost înmormântată la Kiev.
Comandatul unității militare unde a activat Olga a spus despre ea că era „o femeie cât zece bărbați”, pentru că avea toate calitățile de luptător.
Iulia Chaika, 38 de ani, ucisă la Zaporojie: „Nu ne este frică să murim”
S-a născut la 4 martie 1984 în regiunea Dnipropetrovsk. A locuit la Energodar, nu departe de centrala nucleară. Cu toate că era pasionată de artă, Iulia Chaika a absolvit facultatea de economie la Universitatea din Zaporojie.
În 2012, se căsătorește și se mută la Mariupol. Urmează o perioadă grea în viața ei: a divorțat și a trebuit să-și crească singură copilul. Greutățile au întărit-o, spun colegii ei.
„Iulia nu putea fi oprită de nimeni. Când considera că este de partea adevărului, nu se uita la barierele din calea ei”, o descriu colegii din organizația „Demosokira” din care făcea parte.
Războiul a prins-o în Zaporojie. În loc să părăsească orașul, activista civică își trimite fiul împreună cu bunicii peste hotare și se înscrie în rândurile Gărzii Naționale. Simțea că trebuie să facă ceva pentru apărarea țării sale.
Fiul ei, Nikita, avea niște presimțiri proaste. Deseori își întreba bunicii ce va face dacă îi va muri mama. Ei nu știau ce să-i răspundă copilului.
Iulia Chaika scria pe contul său de Facebook: „Noi vom învinge, indiferent de timp și de victime! Nu ne este frică să murim, dar ne este frică să rămână fără viitor copiii noștri”.
Pe 17 august Iulia a vorbit pentru ultima dată la telefon cu părinții săi, care i-au povestit că s-au plimbat cu nepotul lor prin pădure. A doua zi, pe 18 august, orașul Zaporojie a fost bombardat. Iulia a murit.
Când și-a văzut bunica plângând, Nikita, un copil de 9 ani, nu a întrebat nimic. Îi era clar ce s-a întâmplat. Iulia a fost înmormântată la Zaporojie.