Potrivit datelor strânse de ofiţerii din biroul de credit. 

Românii au bătut anul trecut un nou record: cinci persoane au reuşit să “adune”, fiecare, datorii la nu mai puţin de 17 bănci. Totodată, potrivit unui raport al Biroului de Credit, în 2008, 1,5 milioane de clienţi erau îndatoraţi la cel puţin două bănci.

Numărul total al creditelor acordate a ajuns la 7 milioane, în condiţiile în care totalul salariaţilor este de 4,7 milioane, la care se adaugă circa 4,7 milioane de pensionari. În total, la sfârşitul anului 2008, peste 4,4 milioane de români figurau cu datorii în registrele băncilor.

Specialiştii susţin că românii au ajuns să acumuleze asemenea datorii pentru că până, la sfârşitul anului 2007, băncile se concentrau mai mult pe cota de piaţă. Pe de altă parte, studenţii îşi vor putea face credite bancare la o agenţie destinată exclusiv nevoilor lor. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News