6 români dintre cei 22 de români dispăruți în Spania, găsiți în siguranță
MAE anunță că șase din cei 22 de români dispăruți în inundațiile din Spania au fost găsiți în siguranță, verificările continuă pentru ceilalți 16.
„MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la posibila dispariție a 16 cetățeni români și menține contactul permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în desfășurare. Ambasada României la Madrid este în legătură cu autoritățile centrale spaniole”, a precizat instituția condusă de Luminița Odobescu.
Marcel Ciolacu convoacă miniștrii pentru măsuri de sprijin
Premierul Marcel Ciolacu a convocat pentru ora 15.00 miniștrii și reprezentanții mai multor instituții guvernamentale pentru a discuta situația românilor din Spania afectați de inundații și măsurile de sprijin pe care le poate oferi statul român, potrivit unei informări a Guvernului.
La întâlnire vor participa miniștrii Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, Sănătății, Alexandru Rafila, Transporturilor, Sorin Grindeanu, și reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Departamentului pentru Situații de Urgență.
Sunt 22 de români dispăruți
Cel puțin 22 de cetăţeni români sunt în momentul de față dați dispăruți în urma inundațiilor devastatoare care au lovit Spania începând de marți, a anunțat MAE joi dimineață, 31 octombrie.
Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana continuă să colaboreze îndeaproape cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să ofere asistență consulară, dacă va fi necesar.
„Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii români care au semnalat persoanele dispărute, precum și cu cele care au semnalat dificultăți, până la identificarea soluțiilor corespunzătoare de către autoritățile locale”, se mai arată în comunicatul MAE.
Video: Localitatea Letur, din sud-estul Spaniei, devastată de inundații
Sursa: Guardia Civil
Sunt 13 români dispăruți
Numărul românilor dispăruți în urma ploilor torențiale din Spania a urcat la 13, a anunțat miercuri seară, 30 octombrie, Ministerul de Externe condus de Luminița Odobescu.
Știrea inițială: Ministerul de Externe a anunţat miercuri la amiază, 30 octombrie, că 5 cetăţeni români sunt dați dispăruți în Spania, după inundațiile începute ziua precedentă.
„Reprezentanții consulatului verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a cinci cetățeni români. În acest sens, oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, verificările fiind în curs”, a precizat instituția condusă de Luminița Odobescu.
MAE a adăugat că, încă de la debutul ploilor torențiale din Spania, reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana „au acordat sprijin în relația cu autoritățile locale cetățenilor români care au contactat oficiul consular” și toți românii care au apelat telefonul de urgență se află în afara oricărui pericol, în afara celor 5 dați dispăruți.
Cel puțin 62 de oameni au murit în inundațiile care au măturat străzile din Spania marți, 29 octombrie, iar alți zeci de oameni sunt dați dispăruți. Regiunea Valencia a fost cea mai afectată.
Video: Zonă inundată din Cadiz
Mai multe cadavre au fost descoperite de serviciile de urgență după ploile abundente care au provocat inundații devastatoare în sudul și estul Spaniei. De asemenea, mai multe drumuri au fost închise, iar circulația trenurilor a fost afectată.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 677 842 467.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
suparman • 30.10.2024, 20:22
500 de litri pe metru patrat in Chiva, 400 la Buñol, 300 și ceva la Requena și Utiel. ISU -Protecția Civilă spaniola a emis foarte tarziu ordin de evacuare, cand viitura ajunsese deja la marginea orasului Valencia. Cobora viitura spre Valencia si nu exista nici macar un plan de evacuare În general. Plus codul rosu de catastrofa meteorologica iminenta a fost emis de Agentia Spaniola de Meteorologie tot foarte tarziu, cu cateva minute inainte de inundatiile masive din oras.