UPDATE, ora 22:04: Potrivit CFR SA, traficul feroviar a fost redeschis pe linia simplă Cărbuneşti-Jupâneşti, cele trei trenuri fiind reînscrise, treptat, în circulaţie, relatează News.ro.
Ulterior, a fost redeschis traficul feroviar şi pe distanţa Dunărea – Cernavodă, iar trenurile care au staţionat temporar sunt înscrise şi el, treptat, în circulaţie.
„Le mulţumim călătorilor pentru înţelegere şi îi asigurăm că personalul feroviar va depune toate eforturile pentru restabilirea traficului în condiţii normale, în cel mai scurt timp”, a transmis sursa citată.
Pe tabela din Gara de Nord din Bucureşti, trenurile care vin dinspre Constanţa sunt trecute cu întârzieri între două şi cinci ore.
UPDATE, ora 19:11: Un al doilea incendiu de vegetaţie afectează traficul feroviar pe raza Regionalei de cale ferată Craiova, izbucnit pe marginea căii ferate între Cărbuneşti şi Jupâneşti, afectează traficul feroviar.
„Traficul feroviar este oprit temporar şi la această oră, pe ambele fire de circulaţie, între staţiile Cernavodă şi Dunărea (Regionala CF Constanţa), dar şi pe linia simplă Cărbuneşti – Jupâneşti (Regionala CF Craiova), unde pompierii militari au interzis circulaţia trenurilor pentru a putea interveni cu autospeciale în zonele din apropierea căii ferate pentru stingerea unor focare care se extind din cauza vântului”, informează CFR SA.
La ora transmiterii acestei ştiri, 11 trenuri de călători staţionează temporar în gările Cernavodă, Dunărea Saligny, Mircea Vodă şi Medgidia, până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de pompierii militari în zona Cernavodă – Dunărea. Este vorba despre trenurile – IR 1588, IR 11086, R 8005, IR 1996, IR 11682, IR 11506, IR 1682, IR 11864, IR 11502, IR 1942 şi IC 536.
De asemenea, trenurile IR 1836, R 2085 şi R 2084 staţionează temporar în gările Bărbăteşti şi Cărbuneşti, până la stingerea incendiului izbucnit în apropierea căii ferate între staţiile Cărbuneşti şi Jupâneşti.
Știre inițială: „Compania Naţională de Căi Ferate informează că, între staţiile Dunărea şi Cernavodă Pod, circulaţia feroviară este temporar oprită (începând cu ora 15.30 pe fir II şi de la ora 16.10 pe fir I), din cauza unui incendiu de vegetaţie, iar în prezent cinci trenuri de călători (IR 1588, IR 11086, IR 11682, IR 1996 şi R 8005), staţionează în gările de pe traseu”, anunţă oficialii CFR.
Aceștia dau asigurări că personalul feroviar al regionalei Constanţa „va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenurilor în circulaţie, după finalizarea intervenţiilor ISU”.
La locul incendiului intervin pompierii din Ialomiţa, au declarat pentru News.ro oficiali ai ISU, precizând că la ora transmiterii acestei ştiri misiunea de stingere a incendiului este în desfăşurare.
FOTO: ISU Călărași
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro