Potrivit directorului Regionalei CFR Craiova, Victor Frăsinoi, au fost afectate de incidentul de la Valea Albă, unde a deraiat vagonul unui tren de marfă, trenul Personal 9501, care circulă pe ruta Craiova-Orşova, acceleratul 1692, care circulă pe ruta Timişoara-Craiova-Bucureşti, trenurile Intercity 591, Bucureşti Nord – Timişoara Nord, şi 592, Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi Rapidul 791, Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin.
Conform sursei citate, călătorii trenurilor Accelerat 1692, Intercity 591 şi 592, şi Rapidului 791 au fost preluaţi de autobuze din Gara Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi duşi la staţia Prunişor (Mehedinţi), unde sunt aşteptaţi de alte garnituri pentru a-i duce la destinaţie. Pasagerii trenul Rapid 791 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin vor fi preluaţi de IC 591 Bucureşti Nord – Timişoara Nord în staţia Craiova. Călătorii din trenul Personal au ajuns la destinaţie, Orşova, pe o altă rută feroviară.
Citeşte şi: Circulaţie feroviară pe ruta Craiova-Timişoara, blocată după ce un vagon al unui tren a deraiat